Joi, 14 septembrie, ora 19.00 și joi, 28 septembrie 2017, ora 19.00, Teatrul Arte dell’Anima vă invită la spectacolul „O noapte furtunoasă” în regia lui Florin Liță. Distribuția este formată din: Alexandru Banciu (Jupân Dumitrache sau Titircă Inimă-Rea), Adrian Piciorea (Nae Ipingescu), Mircea Alexandru Băluță (Chiriac Sotirescu), Vlad Lință (Spiridon Ionescu), Voicu Aaniței (Rică Venturiano), Vlad Brumaru (Ghiță Țircădău), Bianca Cuculici (Veta Dumitrache), Ana Crețu (Zița Venturiano). Scenografia este semnată de Ioana Colceag.
”Un spectacol exploziv, cu multe întorsături de situație, ce te va ține cu sufletul la gură până la final. O lume a mahalalei unde politica se amestecă cu pasiunea, iubirea cu moralitatea și modul de viață este unul impulsiv. Personajele însuflețite atât de bine de acești tineri actori trăiesc intens și nu se gândesc prea mult la consecințe.
O comedie ce nu moare niciodată și rămâne de actualitate indiferent de epocă, „O noapte furtunoasă” îi introduce pe spectatori direct în lumea lui Caragiale chiar de la intrarea în teatru, făcându-te în fiecare secundă să te întrebi ce mai urmează.
Distribuție: Alexandru Banciu, Adrian Piciorea, Mircea-Alexandru Băluță, Vlad Lință, Voicu Aaniței, Vlad Brumaru, Bianca Cuculici, Ana Crețu
Producție: Teatrul Arte dell’Anima
Regie: Florin Liță
Scenografie: Ioana Colceag
Preț: 35 lei
Durată: 1h 20
Adresă: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, București, Bucharest
Rezervările se fac pe Facebook prin mesaj sau pe nr. de tel.:
0733060033 sau pe mail: teatru@artedellanima.ro
*Biletele se pot ridica de la sediul Teatrului Arte dell’Anima, între orele 10.00 și 18.00 ”- Teatrul Arte dell’Anima