spot_img

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” poposeşte la Ştei

În perioada 30 august – 1 septembrie 2017, Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” se va opri la Ştei, pentru trei seri de film clasic românesc. De la filmul istoric, la comedia clasică, spectatorii vor savura trei creaţii cinematografice româneşti, care au făcut istorie. Proiecțiile vor avea loc în aer liber, la Centrul de Creţie, de la ora 20.30. În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, proiecţiile vor avea loc în Sala Mare a Casei de Cultură „Miron Pompiliu”, cu începere de la ora 20.30. Intrarea este liberă. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Filmul Mihai Viteazul este una dintre capodoperele realizate de regizorul Sergiu Nicolaescu în 1971 și se alătură seriei de filme istorice pe care renumitul regizor le-a realizat de-a lungul carierei sale. Avându-l în rolul principal pe Amza Pellea, realizarea filmului a presupus  o mare desfăşurare de forţe, de la actori la figurație, pentru a putea reconstitui amploarea scenelor de luptă. De altfel, succesul la public a fost evident, iar într-un sondaj realizat în 2006 de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, filmul se afla pe locul 3 în topul celor mai vizionate filme româneşti.

Nea Mărin miliardar, celebrul film de comedie, realizat, în 1979, tot de către Sergiu Nicolaescu după un scenariu scris de Vintilă Corbul, Eugen Burada şi Amza Pellea, va amuza publicul ce va urmări încurcăturile în care intră ţăreanul oltean Nea Mărin Juvete, cel care ajunge să fie confundat cu miliardarul american Marlon Juvett.

Seria proiecţiilor de la Ştei se va încheia cu filmul pentru copii Dumbrava minunată, regia: Gheorghe Naghi şi scenariul: Draga Olteanu Matei, după povestea omonimă a lui Mihai Sadoveanu.

***

Scopul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, proiect aflat în al cincilea an de existență, este acela de a promova filmul românesc din toate timpurile, aducând un omagiu cinematografiei naționale și cineaștilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc.

***

Programul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, la Ştei, este următorul:

Miercuri, 30 august, ora 20.30: MIHAI VITEAZUL

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Titus Popovici;

Cu: Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Florin Piersic, Ion Besoiu, Mircea Albulescu, Irina Gărdescu

Joi, 31 august, ora 20.30: NEA MĂRIN MILIARDAR

Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Vintilă Corbul, Eugen Burada, Amza Pellea;

Cu: Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ştefan Mihăilescu Brăila,  Sebastian Papaiani

Vineri, 1 septembrie, ora 20.30: DUMBRAVA MINUNATĂ

Regia: Gheorghe Naghi;  Scenariul: Draga Olteanu Matei;

Cu: Draga Olteanu Matei, Maria Ploae, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei, Diana Muscă

***

Asociația CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) și Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel național, prin cele două secțiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naționale și Cartea și filmul.

În cei patru ani de existență, Caravana filmului românesc a fost în orașele: Ploiești, Constanța, Onești, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reșița, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaș, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călărași și București, ajungând la un număr total de peste 90.000 de spectatori și consemnând 2.300 de referiri în presa locală și națională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică și tehnică de excepție, fiind refăcute ca sunet și  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Național al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, Arhiva Națională de Filme; ANF – Arhiva Națională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și Proiect co-finanțat de A.F.C.N. Administrația Fondului Cultural Național (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Agenția de Carte, Ultima oră, Timp românesc, E-cultura info, Amos News, Roportal, Femme 40+

Parteneri: Primăria şi Consiliul Local ŞTEI

Website: www.caravanafilm.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508