Romanul ”Marea petrecere” (Cartea Românească, 2014), de Petre Barbu, va fi publicat în 2018 în limba slovenă, la Editura Cankarjeva – parte a Grupul editorial Mladinska –, în traducerea lui Aleš Mustar, prin intermediul Agenției literare Livia Stoia. Aceasta este prima traducere a romanului, distins cu Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte din 2014 în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, ediţia 2015.
Marea petrecere este un roman de dragoste. Este povestea iniţierii în iubire ca o falsă încercare de salvare a sufletului. Este o rătăcire în labirintul vieţii, o carte în care moartea este un bun pretext pentru a învăţa lecţia iubirii, căci dispariţia fiinţelor iubite ne împinge să trăim viaţa cu şi mai mare pasiune. Pentru a umple golul. Pentru a întîrzia (într-o amăgire!) propriile suferinţe şi apropierea sfîrşitului.
Marea petrecere este şi povestea eşecului existenţial al unei familii din România legate nu prin iubire, ci prin suferinţa generată de o boală fără speranţă, fără scăpare, dar şi povestea eşecului unei societăţi, răvăşită de minciună şi corupţie, roasă de un cancer pe care oamenii îl acceptă resemnaţi, ei înşişi contaminaţi de aceeaşi boală. Aşa încît aproape nimeni nu mai ştie cine este pacientul care trebuie salvat: omul sau societatea?
„Lucrul care frapează imediat cînd rosteşti numele lui Petre Barbu e neafilierea la niciuna dintre direcţiile (era să zic „găştile”) literare de azi. Jurnalist de profesie, prozatorul şi dramaturgul a preferat să păstreze o distanţă profilactică faţă de o lume culturală nu doar zgomotoasă, ci, din multe puncte de vedere, uniformizantă.
Pînă într-atît e de înstrăinat Petre Barbu de mediul autohton, încît am auzit colegi întrebîndu-se dacă nu cumva s-a mutat în Occident… Ce-i drept, acest autoexil e benefic scriitorului atît ca strategie de menţinere a cotei de interes (cînd Petre Barbu se întoarce la literatură înseamnă că are într-adevăr ceva de spus), cît şi ca premisă de independenţă creatoare. Nu-i greu de observat că prozatorul format în albia optzecismului renunţă aproape total la mărcile stilistice livreşti pentru o proză ancorată în cotidianul românesc al tranziţiei. Romanele Dumnezeu binecuvîntează America, Ultima tresărire a submarinului legionar sau Blazare participă la un fenomen literar numit pe bună dreptate de Sanda Cordoş «detabuizarea României».” (Alex Goldiş)
Petre Barbu (n. 20 iulie 1962) este ziarist. A debutat editorial cu volumul de nuvele Tricoul portocaliu fără număr de concurs (Editura Cartea Românească, 1993). Au urmat romanele Dumnezeu binecuvîntează America (1995), Ultima tresărire a submarinului legionar (1998), Blazare (Editura Polirom, 2005), volumul Teatru (2003) şi cel de schiţe şi nuvele intitulat Pînă la capătul liniei (Editura Cartea Românească, 2012). În 2003, a obţinut Premiul „Cea mai bună piesă românească a anului” – UNITER pentru Tatăl nostru care eşti în supermarket.
Patru schiţe din volumul Pînă la capătul liniei – „Gerul iubirii”, „Rolul vieţii mele”, „La o crîşmă din Fundeni” şi „Vai, sărmanul tată!” – au fost montate într-un spectacol radiofonic realizat de regizorul Attila Vizauer (Radiodifuziunea Română, 2013). Producţia „Vai, sărmanul tată!” a primit premiul al II-lea la secţiunea „Teatru scurt” a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova (Bucureşti, 2013).
