Andrei Novac lansează volumul ”Regula timidității”
iun. 8th, 2017 | By admin | Category: Agenda de carteSâmbătă, 10 iunie, 2017, de la ora 18.00, la librăria ”La două bufniţe” din Timişoara, va fi lansat volumul ”Regula timidității” de Andrei Novac, publicat şi tipărit la Editura Paralela 45 în anul 2016, în colecţia Qpoem, cu o copertă de Ionuţ Broştianu. Redactor de carte: Cosmin Perţa, Editor Călin Vlasie. Postfaţă: Răzvan Voncu. La lansare, vor vorbi despre carte Cornel Ungureanu, Robert Şerban, Andrei Novac.
”Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.”- Călin Vlasie
„Andrei Novac scrie o poezie care nu este, de fapt, o mască a timidităţii, aşa cum sugerează titlul, ci un vehicul al meditaţiei şi al căutării unor înţelesuri ascunse. Nu e poezia unei mari explozii afective, ci, mai degrabă, a unei permanente sublimări a tensiunii existenţiale, a exasperării mocnite, în nenumărate – dar nu repetate – sugestii ale absenţei. Un agreabil ceremonial fără artificii al micilor tablouri personale, al momentelor evanescente, alcătuieşte nada cu care Andrei Novac îşi îmbie cititorul în poem.”- Răzvan Voncu
Andrei Novac (n. la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu) este licenţiat în istorie al Universităţii de Vest din Timişoara. A colaborat cu majoritatea revistelor literare din România. A publicat volumele: Poezii (2000), Miez de talpă (2003), A nouăsprezecea inimă de înger (2003), Vârsta sării (2006), Locul în care întorc tramvaiele (2008), Aceiaşi (2011). Este prezent în mai multe antologii. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2009 şi al cenaclului Qpoem din 2016.
Număr de vizualizări :1220
Felicitari autorului! Un mic exemplu, o poezie, unde gasim!