spot_img

De ce trebuie să veniți la Bookfest 2017

Ca în fiecare an la sfârșit de mai, lumea editorială se pregătește de Sărbătoarea Cărților – Bookfest, cel mai important Salon de Carte din România. Între 24 și 28 mai 2017, la Romexpo, Salonul Internațional de Carte Bookfest își așteaptă vizitatorii cu cărți proaspete și reduceri spectaculoase la multe titluri dintre cele peste 1.000.000 de volume expuse. Cele peste 200 de edituri prezente propun celor care vor veni la Bookfest prețuri cu până la 80% mai mici decât cele practicate în mod obișnuit în librării. Evident, vedetele Salonului de Carte Bookfest vor fi, ca în fiecare an, cărțile noi, pregătite de editori special pentru această ocazie.

De ce e România astfel?, o replică la cartea lui Lucian Boia

Antropologul Vintilă Mihăilescu vine la Bookfest 2017 cu un volum proaspăt – De ce e România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, publicat de editura Polirom, o replică peste ani la cartea cu titlu similar a istoricului Lucian Boia (De ce este România altfel?, Humanitas, 2012). Coordonați de Vintilă Mihăilescu, antropologi, sociologi, politologi, istorici, universitari şi cercetători încearcă să răspundă la „întrebarea care ne roade de mult: nu «de ce este România altfel?», ci «de ce este România astfel?»”. Tot la editura Polirom va fi lansat și volumul autobiografic Viața mea, de Nicolae Breban, unul dintre cei mai prolifici prozatori contemporani. Viaţa mea nu este doar reconstituirea unei biografii excepţionale, ci şi verificarea unei structuri, a unei «trăiri-tip care revine mereu», formulă prin care Nietzsche, invocat adesea de scriitor, definea caracterul”, spunea criticul literar Bogdan Crețu despre volumul în cauză.

Biblioteca Polirom a pregătit amatorilor de literatură câteva apariții extrem de așteptate, dintre care amintim Femeia cu Părul Roșu, cel mai recent titlu al lui Orhan Pamuk, Contraviața, de Philip Roth, dar și Viață, autobiografia celebrului chitarist Keith Richards (solist și fondator Rolling Stones). Peste 1000 de titluri vor fi disponibile în standul editurii Polirom, care îi așteaptă pe vizitatorii Bookfest cu reduceri de circa 20%.

Cărți noi de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Mircea Cărtărescu

Unii dintre cei mai îndrăgiți autori ai editurii Humanitas au pregătit titluri noi, pentru Bookfest 2017: Andrei PleșuConferințe, Gabriel Liiceanu România, o iubire din care se poate muri, Mircea CărtărescuPeisaj după isterie, Radu ParaschivescuAm fost cândva femeie de onoare, Tatiana NiculescuMistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Coneliu Zelea-Codreanu, Ioana NicolaiePelinul negru. Alături de ei, între noile apariții editoriale ce vor fi prezentate publicului se numără și câteva apariții interesante semnate de tineri autori ca Emilia ȘercanDoctorate sau Ramona UrsuNoaptea, ca hoții, care abordează probleme sistemice ale societății românești actuale. Ioana Bradea, o revelație a literaturii românești de la începutul anilor 2000, revine în 2017 cu o carte proaspătă, Înalt este numele tău, în care reconstruiește, din cioburi de povestiri, tabloul orașului său natal, Bistrița.

Editura Humanitas Fiction va lansa la Bookfest 2017 titluri ale unor autori consacrați la nivel internațional. Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin, care a cunoscut celebritatea pe plan internațional cu romanul Laur și care va veni la București pe 18 și 19 mai, va avea pe rafturile de la Bookfest un nou roman tradus în limba română, Aviatorul. Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. De aici, Vodolazkin pornește o minuțioasă reconstrucție a istoriei începutului de secol XX, lăsând totuși în surdină ”evenimentele istorice” și concentrându-se pe experiența individului. Între celelalte romane proaspete Humanitas Fiction care vor fi disponibile la Bookfest se numără Fima, de Amos Oz; Fratricizii, de Nikos Kazantsakis; Iată-mă, de Jonathan Safran Foer sau Amurgul marinarului, de Yukio Mishima, considerat de cotidianul britanic The Times drept „cel mai bun roman al lui Mishima și unul dintre cele mai mari ale secolului trecut”.

Procurorul general predă Conflictul de interese

Editura Curtea Veche Publishing aduce la Bookfest 2017 titluri regale noi, dar și reduceri spectaculoase, care merg până la 80% din prețul de pe copertă pentru unele titluri. Dintre aparițiile în premieră pentru 2017, Curtea Veche Publishing propune Povestea Castelului Peleș, de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, un album ce ilustrează istoria impresionantă a palatului și Castelul Bran, o splendidă monografie elaborată de Diana Mandache, destinată celor care doresc să afle adevărata istorie a acestui simbol.

O abordare academică a unui subiect pe care ne-am obișnuit să îl vedem mai mult în talk-show-urile politice sau în paginile ziarelor propune editura Universul Juridic, care va lansa lucrarea Conflictul de interese. Teorie şi jurisprudenţă. Studii de drept comparat. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, de Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Structurată ca un studiu comparativ prin raportare la dreptul penal francez, lucrarea semnată de Augustin Lazăr poate fi utilă celor care vor să înțeleagă inclusiv presiunile din mediul politic pentru înlocuirea în Codul Penal a articolului referitor la conflictul de interese.

Poetul și omul de televiziune Mircea Dinescu revine la prima sa dragoste, poezia, și aduce la Bookfest Colier din bomboane de colivă, un volum proaspăt de versuri scrise  în ultimii doi ani. Volumul de ”poezii bio” după cum le descrie chiar autorul pentru a se diferenția de „dulcegăriile pe care le pun în poezii unii astăzi”, va fi lansat vineri, 26 mai, în cadrul unui eveniment de la care nu va lipsi Vinul lui Dinescu.

Standul editurii Booklet pune la dispoziția tinerilor cititori cele 26 de titluri din colecția „Booklet fiction”, de literatură pentru copii și adolescenți, care vor putea fi achiziționate cu reduceri de 20%. În centrul atenției se vor afla cele cinci titluri care au apărut anul acesta în ediții bilingve română-engleză (Jurnalul unui ninja dintr-a șasea vol. 1 și 2, Pădurea spaimelor și Dragoni pe cerul Londrei) și română-franceză (Enzo dintr-a șasea și Micul Prinț).

Și editura Linghea va fi prezentă la Bookfest, cu reduceri de până la 30% din prețul de raft și multe noi ghiduri turistice din seria Explore.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pentru al doilea an consecutiv, Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Hotnews.ro, Adevărul, Dilema Veche, Observator Cultural, Historia, Accente.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 1-5 iunie 2016) au fost prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzând peste 300 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitat de Onoare al ediției 2016 a fost Israel, fiind prezente nume precum Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508