spot_img

Cazinoul din Constanța: o istorie repovestită prin jazz, într-un nou sezon al proiectului Arts District

Există spații culturale mai puțin accesibile publicului larg, clădiri istorice ce se degradează sub nepăsare ori locuri care au renăscut grație unor inițiative recente ce merită repuse în circuitul cultural. Pornind de la aceste premise, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) continuă seria emisiunilor – concert Arts District prin cel de-al doilea sezon, sub forma unui manifest prin muzică pentru revalorificarea spațiilor de patrimoniu. În perioada mai – august 2017, tineri muzicieni pornesc într-un itinerariu format din 8 astfel de spații printre care se numără sate cu biserici fortificate, cetăți, palate sau conace cu istorii fascinante, clădiri care au vrut să reziste în ciuda ignoranței epocilor care s-au succedat. Fiecare ediție va cuprinde o parte informativă despre spațiul ales și un recital de muzică clasică și jazz.

Debutul noului sezon Arts District va prezenta povestea Cazinoului din Constanța, dintr-o perspectivă interioară. Ghid va fi Diana Slav, inițiatoarea proiectului „Constanța la Pas”, în dialog cu Sebastian Gheorghiu, fondatorul manifestului Arts District. Într-unul din saloanele de gală ale Cazinoului, duo-ul New Landscapes întregește dialogul printr-un recital de jazz, avându-l invitat special pe Ciprian Parghel la contrabas.

Emisiunea va fi transmisă sâmbătă, 13 mai, de la ora 19:00 pe EnjoyTV.ro și pe pagina de de Facebook Arts District is Here. Următoarea ediție va fi despre Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și va fi transmisă sâmbătă, 27 mai, de la ora 19:00.

Arts District este un manifest împotriva nepăsării, un proiect de conștientizare și reasumare a spațiilor de patrimoniu și, totodată, un efort de promovare prin intermediul muzicii, prin capacitatea sa de a revitaliza istorii și de a trezi la viață emoții personale și arhetipale.

Noutatea acesui sezon constă în provocarea înaintată artiștilor de a compune o lucrare nouă inspirată de locul ales și prezentată în primă audiție absolută în cadrul proiectului Arts District.

Proiectul, co-finanțat de AFCN, se va derula prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, oferindu-le prilejul de a se afirma aici, în țară, printr-un efort de promovare susținută prin stagiuni independente, festivaluri sau proiecte culturale de anvergură.

La primul sezon Arts District au fost aduse în atenția publicului spații precum: Casa Filipescu – Cesianu, Muzeul de Artă Veche Apuseană din București, Cetatea Râșnov, sate cu biserici fortificate precum Alma Vii, Cloașterf, Mălâncrav, spații precum Domeniul Ion Ghica de la Ghergani, Jockey Club Român, Casa Maria Fortunatu.

Întreaga arhivă poate fi consultată pe canalul de YouTube al EnjoyTV România. Publicul este invitat să se aboneze la canalul de YouTube al EnjoyTV.ro pentru a primi notificări în timp real despre apariția emisiunilor noi.

Despre Cazinoul din Constanța

Cazinoul, inaugurat în anul 1910 pe faleza din centrul istoric după modelul marilor cazinouri europene, rămâne și astăzi un obiectiv reprezentativ pentru Constanța. La scurt timp de la inaugurare, presa locală a contestat aspectul său exterior, fiind descris ca „o matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane”, având „o completă asimetrie”, un „amestec babilonic al stilurilor” și „un monument ridicat în cinstea nepriceperii și prostului gust”. Istoria avea să dovedească numai contrariul, la desăvârșirea sa contribuind arhitecți reputați precum Daniel Renard, Ion Mincu și D. Maimarolu.

În prezent, clădirea se află într-o stare de degradare iar accesul înăuntru este interzis. Fundația și structura sunt încă bune, însă se pierd detaliile, afectate de timp. Sunt ferestre sparte, porumbei și pescăruși și o bucată din acoperiș a fost ruptă acum câțiva ani, iarna a fost grea și și-a lăsat amprenta. Au fost înlocuite ferestrele și acoperișul, însă cu lucrări temporare. În prezent, există perspective optimiste pentru reluarea unei licitații și începerea proiectului de restaurare.

Filmarea și desfășurarea acestui eveniment a fost posibilă grație parteneriatului cu Vânătoarea de comori arhitecturale, Constanța la Pas și prin sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.

Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)

Proiect cultural co-finanțat de AFCN

Parteneri: Fundația Mihai Eminescu Trust, Exces Music

Parteneri media: EnjoyTV.ro, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de carte, România Pozitivă

Despre UCIMR

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508