În perioada 1 – 5 mai 2017, Colegiul Național ”Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara este gazda activităţilor de mobilitate mixtă a elevilor de liceu, din cadrul proiectului 2016-1-RO01-KA201-024518 ”Discover Real Everywhere Applications of Maths – DREAM”, proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul ERASMUS+, acțiunea Cheie 2 – parteneriate strategice în domeniul educaţiei şcolare. Partenerii colegiului în proiect sunt: 1o Geniko Lykeio din Aigiou, Grecia, Agrupamento de Escolas Soares Basto din Oliveira de Azeméis Norte, Portugalia și Universitatea ”Tibiscus” din Timișoara, România.
În cadrul acestui proiect, cinci elevi din Grecia şi cinci elevi din Portugalia sunt găzduiţi de elevi din România. Împreună cu o echipă de 40 de logani, ei vor desfăşura activităţi ce conduc la descoperirea utilităţii matematicii în viaţa reală.
Prima zi a debutat cu activităţi outdor, în care elevii au putut descoperii utilitatea unei busole în pădurile din Munţii Poiana Ruscăi, modul în care se poate măsura viteza de curgere a unui râu la izvoarele Begăi, parametrii tehnici ai primului avion românesc la Traian Vuia. Elevii şi profesorii s-au bucurat împreună, implicându-se în jocuri de echipă, învăţând unii de la alţii tradiţii, exersând limba engleză.
Următoarele activităţi sunt planificate să se desfăşoare la Colegiul Național ”Constantin Diaconovici Loga” sub formă de ateliere de lucru: Math in Finance, Math in Nature, Math in Fizic. De asemenea sunt planificate trei jocuri de tipul „Vânătoare de comori” pe teme matematice, propuse de cele trei ţări partenere în proiect. Materialele create prin colaborarea elevilor și profesorilor din România, Grecia și Portugalia vor fi transformate în cursuri on-line, accesibile tuturor comunităților interesate, în vederea producerii de activități de învățare colaborative.