”Sărbătorile primăverii”- ediția a V-a, la Galați

apr. 11th, 2017 | By | Category: Eveniment

Joi, 13 aprilie 2017, ora 11.30, Muzeul de Istorie „Paul Păltânea” Galaţi, în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui, vă invită la manifestarea culturală ”SĂRBĂTORILE PRIMĂVERII”, ediția a V-a.

”Primăvara, anotimpul în care totul înverzeşte şi livezile se împodobesc cu salbe colorate de flori, aduce cu ea o serie de sărbători, atât religioase cât şi folclorice, referitoare la deschiderea anului agricol, apicol, pastoral.

Între sărbătorile religioase, Paştele, pentru creştinii de pretutindeni reprezintă simbolul renaşterii, speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, biruinţa luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului. După intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, în ziua de Florii, la câteva zile a fost judecat şi răstignit pe cruce, fiind aşezat în mormânt şi înviind la trei zile după aceea. Aceste evenimente se petrec într-o singură săptămână, cea a Patimilor, culminând cu momentul de mare bucurie, Învierea Domnului.

Și anul acesta, elevii şcolilor gimnaziale din Suhurlui şi Rediu, vor trece pragul casei noastre pentru a ne aminti prin scenete, cântece şi dansuri populare, atât momentele patimilor lui Hristos cât şi pe acela al bucuriei nemărginite, Învierea lui Iisus, trecerea de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă.” – muzeograf Ionela Daniela Antohe)

Evenimentul se va desfăşura la Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui, secție a Muzeului de Istorie „Paul Păltânea” Galați.

Număr de vizualizări :547


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro