Joi, 30 martie 2017, ora 17.30, la Slatina, scriitorii Nicolae Coande și Cornel Mihai Ungureanu sunt invitați la „Simpozionul Național Eugen Ionescu – Prima sută de ani”. Organizatori sunt Casa Corpului Didactic Slatina, Școala gimnazială „Eugen Ionescu”, Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, Societatea Culturală „Eugen Ionescu” și alte instituții de cultură din județul Olt. Nicolae Coande va susține conferința „Io-nes-co/Wil-son – întâlnirea de la Craiova”, cu referire la prima întâlnire dintre cei doi mari artiști petrecută la Paris, în martie 1978, în casa dramaturgului de origine română. A doua reunire admirabilă s-a petrecut la Craiova, când Robert Wilson a lucrat spectacolul „Rinocerii”. Cornel Mihai Ungureanu, dramaturg craiovean ale cărui piese au fost puse în scenă la Teatrul Național Craiova și la Teatrul de Artă București, va susține conferința „Teatrul – șantierul magicienilor”. Amfitrioni ai evenimentului: prof. Emilia Andrei, Școala gimnazială „Eugen Ionescu”, și Florin Cârstea, director al bibliotecii.
În caietul program al spectacolului „Rinocerii”, Robert Wilson și-a amintit:
În 1971 am venit la Paris să-mi prezint primul meu spectacol major, „Privirea surzilor”, lung de șapte ore, ținut în liniște. Eugène Ionesco l-a văzut de două ori și mi s-a spus că ar dori să se întâlnească cu mine. La acea vreme nu știam prea multe despre el și nu eram atât de familiar cu scrierile sau cu teatrul lui. Am crescut într-un oraș de provincie din Texas unde nu erau peisaje culturale. Așa că, a fost aranjat un interviu între noi doi în apartamentul lui Ionesco. În timpul interviului și după mi-a spus cât de mult admiră creațiile mele. El a spus: „Ai mers mult mai departe decât Beckett.” M-a întrebat dacă aș fi interesat să-i regizez una dintre piesele sale… Între timp, m-am întâlnit cu actorii de la Teatrul Național din Craiova. Apoi Mircea Cornișteanu m-a rugat să regizez un spectacol aici. Mi-a sugerat Rinocerii lui Ionesco. Știind că s-a născut în apropiere, m-am gândit că de data aceasta ar trebui să încerc. Deci, la 44 ani după ce Ionesco mi-a sugerat să-i regizez o piesă,am decis să fac față acestei provocări. Pentru mine, există două caracteristici în scrierile sale, care suntizbitoare: desigur, absurdul și un incredibil simț al umorului. El râdea întotdeauna. Nu ar trebui să facemteatru, dacă nu putem râde.
