Lansarea discului ”Béla Bartók`s Six Romanian Dances”, la Institutul Balassi

feb. 21st, 2017 | By | Category: Eveniment

Vineri, 24 februarie 2017, ora 19.00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti va avea loc lansarea discului ”Béla Bartók`s Six Romanian Dances”, în cadrul unui concert în care veţi putea asculta piesa ”Şase dansuri româneşti” compusă de Béla BARTÓK în 1915, într-o transcripţie jazzistică inedită a pianistului din Ungaria, OLÁH Dezső. Acest opus pianistic de Bartók a cunoscut multe transcrieri, pentru orchestră de cameră, duo de vioară-pian sau flaut-pian, continuând să apară noi şi noi transcrieri pentru cele mai variate formaţii instrumentale a acestei piese foarte cunoscute şi îndrăgite. Formaţia Oláh Dezső Trió ne propune un aranjament jazzistic a întregului opus, cu preludii şi interludii improvizative, păstrând caracterul original al piesei.

www.youtube.com/watch?v=lCzg2IpGjcA

Compozitorul şi pianistul de jazz Oláh Dezső s-a născut în 1986, fiind unul dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni, considerat de lumea jazzului chiar un geniu. Succesul pianistului distins cu Premiul Junior Prima este încununat cu alte numeroase premii oferite de jurii importante de jazz, precum şi de colaborări muzicale de mare prestanţă.

Contrabasistul trioului, Oláh Péter cântă în numeroase formaţii. A concertat în multe ţări cu mari personalităţi ale jazzului, precum Deseő Csaba, Tony Lakatos, Hisao Fukushima şi Teraya san. Formaţia Trio Acoustic, în care cântă şi fratele său, a fost o prezenţă de succes timp de zece ani pe scenele japoneze.

Lakatos Pecek András, despre care se spune că este cel mai bun percuţionist al generaţiei sale, face parte de asemenea din mai multe formaţii. Printre partenerii săi găsim nume precum Oláh Kálmán, Babos Gyula, Borbély Mihály, Tony Lakatos sau Szakcsi Róbert, dar percuţionistul se bucură de mare succes şi cu Pecek Lakatos Trió, în care evoluează alături de doi fraţi de-ai săi.

Concertul face parte dintr-un turneu organizat în cadrul Anului Bartók în colaborare cu Institutul Cultural Maghiar din Sofia, formaţia concertând şi la Sofia, Plovdiv şi Ruse.

Intrarea este liberă.

Număr de vizualizări :1130


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro