Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul din Tiraspol

ian. 9th, 2017 | By | Category: Eveniment

Duminică, 15 ianuarie 2017, la Teatrul „Nadejda Aronetkaia” din Tiraspol, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Teatrul Naţional „Satiricus I.L.Caragiale” şi Uniunea Teatrală din Moldova organizează o reprezentaţie cu piesa „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu,  în regia lui Alexandru Grecu, la Tiraspol. Spectacolul se înscrie în seria de evenimente organizate de ICR Chişinău cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

<<„Ciuleandra” este un spectacol multidimensional: scene din memorie, scene din vis, scene proiectate se intersectează cu fabula propriu-zisă. (…) Stilul modal-evocativ care-i caracterizează îndeosebi pe interpreţii rolurilor-cheie – Puiu (Valentin Delinschi), Faranga (Valeriu Cazacu), Mă­dălina (Ludmila Gheorghiţă), Ursu (Sergiu Finiti), mama Mădălinei (Lilia Cazacu) crează matricea unui destin comun. Toţi ei, într-un fel sau altul, sunt implicaţi în această crimă, deşi făptaş e unul singur, Puiu, care nu se transformă într-un personaj respingător, faţa nu i se acoperă de plăgi sau pete. El trebuie să plătească, prin forţa destinului, nişte datorii. Poate ale vechiului neam de boieri, Faranga.

În spectacol se evocă forţa destinului. Mesajele sunt transmise printr-un joc fin, simţire elevată, voci pătrunzătoare. Se face apel la formulele folclorice care nu sunt utilizate doar ca element etnografic, ci „puse” să funcţioneze organic în fabula spectacolului. Ciuleandra, de exemplu, nu este un simplu dans, ci un dans ritualic care încheagă destine, naşte tragedii. Cum tragic a fost şi destinul Mădălinei. Cine se încinge în acest ritm turbat, nu mai are scăpare. „Iubite, mă aprind de dor şi ard precum o lumânare!” cântă cu disperare Mădălina Crainicul, evocând formula dragos­tei sale pentru Ursu.

Mădălina din „Ciuleandra” are ceva de floare, o sua­vitate greu de redat prin mijloace artistice dacă sufletul, el, nu simte şi nu cunoaşte căile pe care se poate ajunge în această poiană scăldată de lumină”, scriam cu ocazia premierei.

Rolul Mădălinei a fost modulat din mişcare, graţie, voce, trăire. Însăşi prezenţa ei în scenă, răspândea în jur puritate. A murit fără să se apere, fără să protesteze. A murit iubind. S-a stins ca o lumânare. Imaginea ei va mai fi însă evocată pe parcursul spectacolului. Ca o sta­re de mnemozie a lui Ursu. Ca un ecou al frământărilor lui Puiu, chinuit şi rătăcit, încercând din răsputeri să-şi amintească Ciuleandra. După toate acestea, şi-ar dori cineva să fie în locul lui Puiu? Spre sfârşit, vocea lui Va­lentin Delinschi suna jalnic ca o strună ruptă, nu, nu se frângea, dar se pierdea în spaţiul scenic…>> – Larisa UNGUREANU, critic de teatru

Număr de vizualizări :562


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro