Invitați ai ”Întâlnirilor JTI”, onorați de UNATC

ian. 30th, 2017 | By | Category: Postcard

Mats Ek și Ana Laguna, personalități  creatoare care au marcat evoluția dansului contemporan, invitați în edițiile anterioare ale Întâlnirilor JTI, au primit din partea Senatului Universității de  Artă Teatrală și Cinematografică din București (UNATC) titlul de Doctor Honoris Causa. Ceremonia a avut loc luni, 30 ianuarie 2017, ora 11.00, la sediul UNATC și a putut fi urmărită în transmisiune directă pe internet.

Mats Ek este laureat al Premiului Europa pentru Teatru, care i-a fost decernat în aprilie anul trecut, la Craiova. Premiul reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau instituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale pentru înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor.

Ana Laguna și-a făcut debutul la 19 ani, în cadrul Cullberg Ballet din Stockholm, condus de Birgit Cullberg și mai târziu de Mats Ek. Este numită „Fiica Saragossei”, dupa numele orașului natal. A fost recompensată cu numeroase  premii printre care și ordinul de Cavaler al Artelor și Literelor (Franța). A dansat cu artiști celebri precum Rudolf Noureev, Mikhail Baryshnikov sau Pina Bausch. În prezent, urmează o carieră de interpret de dans și teatru dramatic, precum și de asistent coregraf al lui Mats Ek, în cadrul unor proiecte de dans, teatru dramatic și Operă.

Cei doi artiști au putut fi urmăriți de publicul din România în cadrul Întâlnirilor JTI, eveniment anual devenit emblematic pentru dansul contemporan. Pe 7 și 8 octombrie 2016, Mats Ek, împreună cu Ana Laguna, soția sa, au interpretat pe scena Teatrului Național București „Cartoful” și „Amintirea”, oferind publicului ocazia într-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând. Mats Ek a mai fost prezent la Întâlnirile JTI în 2005,  în calitate de coregraf al Cullberg Ballet, cu trei lucrări antologice – „Aluminium”, creație proprie, „Empty House” și „Negro con Flores”, ambele semnate de Johan Inger, foarte apreciate la momentul respectiv de public, presa de specialitate și critică.

Și în 2017, Întâlnirile JTI se vor menține la standardele înalte stabilite de-a lungul timpului. La ediția din acest an, pentru prima dată în România, la inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și Fundația Art Production, Întâlnirile JTI vor găzdui în București și Sibiu, cea mai importantă companie niponă de dans contemporan. „Noism” va prezenta pe 30 martie, ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București spectacolul „La Bayadere – Țara Iluziilor”, o poveste transmisă din generație în generație, dincolo de amintiri și istorie. Turneul „Noism” va continua la Sibiu, unde vor avea loc două reprezentații cu spectacolele, „The Match Seller’s Tale” și „Passacaglia”, pe 5 și 6 aprilie, în avanpremiera FITS.

Inaugurate în anul 2000, de compania de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, iar în 2016 Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy. Ediția din 2017  este prezentată de Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei și în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.  Întâlnirile JTI sunt organizate și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

Număr de vizualizări :923


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro