spot_img

#INSPIRAȚIE: Atelierele ZonaD Schimbare

Fundația Gabriela Tudor lansează în cadrul proiectului „ZonaD Schimbare: practici și producții artistice” o serie de ateliere dedicate artiștilor, curatorilor, managerilor, producătorilor, muzeografilor, facilitatorilor și altor profesioniști din domeniul cultural. Acestea sînt susținute de experți cu experiență de lung termen în diverse zone artistice și propun un format de învățare de la egal la egal între practicienii din domeniul cultural, încurajînd noi forme de responsabilizare și alianțe în comunitate. Echipa de experți/mentori este formată din Alina Șerban (curator, istoric de artă), Cosmin Manolescu (coregraf/ curator), Ștefania Ferchedău (manager cultural și producător artistic), Raluca Bem Neamu (educator muzeal, trainer), lor alăturîndu-li-se alți practieni invitați în cadrul atelierelor. Fundația relansează prin aceste ateliere marca de consultanță și coaching pentru sectorul cultural – United Experts – fondată în 2007 de Gabriela Tudor și Programului Cultural Elvețian în România și deținută în prezent de Fundație.

Atelierele din luna martie sînt organizate în parteneriat cu Goethe-Institut București și Biroul Europa Creativă România. ZonaD Schimbare este un program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

ÎNCOTRO? Spații și discursuri artistice, autonomie și mediere publică

București, 6-11 martie 2017

Primul atelier se va concentra pe discutarea practicilor de producție artistică, curatoriat și programare de spații în România post-1989, oferind o perspectivă istorică și studii de caz asupra diverselor inițiative independente prezente pe scena artistică, și este condus de Alina Șerban și Ștefania Ferchedău. Atelierul va fi structurat în jurul unor tematici-cheie precum discursuri instituționale, colectiv artistic & comunitate, mediere artistică, practici de producție & (self-)management. Programul include vizite și discuții la Centrul de Teatru Educațional Replika, cu dramaturgul Mihaela Michailov, și la Salonul de Proiecte, cu Magda Radu, curator, care vor vorbi despre viziunea artistică a acestor spații și proiectele lor.

INTERSECȚII – Cooperare artistică și finanțări europene

București, 27 martie – 1 aprilie  2017

Scena culturală din România are deocamdată competențe limitate în a derula proiecte de anvergură pe termen lung, cu parteneriate și participare internațională, iar rata de atragere a fondurilor europene pentru proiecte artistice este mică. În al doilea atelier ZonaD Schimbare, susținut de Cosmin Manolescu și Ștefania Ferchedău, vom împărtăși experiența noastră în angajarea de colaborări internaționale, discutînd deschis despre oportunitățile și riscurile întîlnite în desfășurarea unor programe de amploare. Programul include întîlniri și discuții cu Jean Lorin Sterian, inițiator lorgean theatre, artist și curator implicat într-o serie de proiecte internaționale, și Cosmina Goagea și Constantin Goagea de la Asociația Zeppelin, inițiatorii proiectului european Connected, implicați în diverse colaborări internaționale. Atelierul este însoțit de asemenea de o sesiune de informare aplicată pe Europa Creativă – Subprogramul Cultura, susținută de experții Biroului Europa Creativă România, Bianca Floarea și Sorin Enuș.

PROGRAM & ÎNSCRIERE

Atelierele vor include sesiuni zilnice de lucru la Goethe-Institut București (11:00-15:00), vizite de teren (17:00-19:00) și participarea la evenimente – expoziții și spectacole care vor face ulterior obiectul discuției în cadrul atelierelor. Ultima zi este dedicată unor sesiuni de mentorat individuale destinate proiectelor propuse de participanții înscriși la fiecare atelier. Atelierele sînt deschise artiștilor, curatorilor, managerilor, producatorilor, muzeografilor, facilitatorilor și altor profesioniști din domeniul cultural și sînt limitate unui număr de 10 participanți/ atelier, 8 din București și 2 din țară. Înscrierile sînt deschise la ateliere@artsf.ro pînă pe 20 februarie pe baza completării unui formular disponibil online.

#START: SPRIJIN DE PRODUCȚIE & MENTORAT

Atelierele vor fi continuate printr-un program special de mentorat destinat a sprijini ideile prezentate de participanții din luna martie. Astfel, în urma atelierelor vom alege un număr de 2-4 proiecte pe care le vom susține spre a fi produse/prezentate pe durata programului ZonaD Schimbare. Proiectele selecționate vor primi un sprijin financiar cuprins între 5000 lei și 8000 lei, în funcție de necesarul acestora, iar sesiunile de mentorat  individual se vor derula în perioada aprilie – septembrie 2017. De asemenea, în premieră în acest nou format, bursa Gabriela Tudor 2017 în management cultural în valoare de 8000 lei va fi acordată unui tînăr manager/producător participant la unul din ateliere.

ZonaD Schimbare este un program co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural  Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Mai multe detalii despre fiecare atelier și formularul de înscriere: zonadstudio.wordpress.com/2017/01/30/inspiratie-atelierele-zonad-schimbare

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508