Înscrieri la Concursul “Drumul spre celebritate”, ediția a VIII-a

ian. 20th, 2017 | By | Category: Postcard

Asociaţia “Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunități la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti  şi ExcesMusic îi invită pe tinerii muzicieni născuți între 1 ianuarie 1991 și 31 decembrie 2011 să se înscrie la cea de-a VIII a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”. Competiția  se va desfăşura în perioada 29 martie – 2 aprilie 2017, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Mogoşoaia.  Concursul este deschis pianiștilor, care se vor lupta pentru obținerea Trofeului Dinu Lipatti, simbol al pianisticii românești, de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani.

Concursul Drumul spre celebritate, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, crează reale oportunităţi de afirmare a tinerilor muzicieni, câștigătorul Trofeului Dinu Lipatti fiind invitat să susţină un concert cu Orchestra de Cameră Radio (sala Radio), precum şi un recital la Palatul Mogoşoaia, în cadrul Mogoșoaia ClasicFest 2018, iar câștigătorii premiilor întâi la cele 7 categorii de vârstă vor participa la o gală în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii de la Castelul Peleş. Totodată evoluţiile concurenţilor vor fi înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale Radio România Cultural.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe șapte categorii de vârstă, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: drumulsprecelebritate.wordpress.com/

Co-organizatori: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio România Cultural și ExcesMusic,

Parteneri: Orchestrele și Corurile Radio, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti și Asociatia Opus.

Număr de vizualizări :944


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro