Seminarul „Deceniul Carlist: O strălucită vreme contradictorie”

dec. 15th, 2016 | By | Category: Postcard

Joi, 15 decembrie 2016, ora 13.30, în Foaierul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, din Strada Boteanu nr. 1, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită să participați la seminarul  „Deceniul Carlist: O strălucită vreme contradictorie”, organizat în cadrul campaniei „Start spre Centenar”, prin care se continuă lansarea proiectului „București – sufletul României”, programul „România – 100 de ani de modernitate. Identitate și apartenență”.

Proiectul este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române împreună cu Asociația alt.F.E.L. (alternative Future European Life), având ca partener Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

În cadrul dezbaterii vor participa invitați de seamă precum acad. Răzvan Theodorescu, prof. dr. Virgil Ștefan Nițulescu, prof. dr. Radu George Serafim, precum și invitați ai Muzeului Național al Literaturii Române și ai Asociației alt.F.E.L.

Seminarul face parte dintr-un lung șir de dezbateri ce se vor extinde până în anul 2018, an ce marchează 100 de ani de modernitate ai României. Centenarul care bate la ușă va constitui un moment important, redeschizând în 2018, nu numai o poartă spre trecut, cât și spre viitor cu noi așteptări și ținte.

Cu ocazia seminarului „Deceniul carlist: o strălucită vreme contradictorie” ne propunem să lucrăm la realizarea schiței pentru un DESIGN DE ȚARA, concept integrator multidisciplinar și pluri-sectorial, lansat în cadrul proiectului.

Număr de vizualizări :640


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro