Livia Ciupercă lansează volumul ”Oreste Tafrali”

nov. 1st, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Vineri, 4 noiembrie 2016, ora 11.15, în Sala Senatului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în cadrul Simpozionului internațional  ”Cultura greacă tradiţională în contextul european: legături cu spaţiul românesc şi cel slav. Axa culturală: Atena – Sofia – Bucureşti – Iaşi – Kiev – Moscova”, va avea loc lansarea volumului ”Oreste Tafrali”, de Livia Ciupercă.

În această toamnă se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui Oreste Tafrali (1876-1937), personalitate de prestigiu în ştiinţa şi cultura europeană şi mondială de secol al XX-lea. Monografia ce i-a fost dedicată scoate în evidenţă complexitatea preocupărilor acestui intelectual român cu ambii părinţi de origine greacă, stabiliţi la Tulcea, în perioada în care vechiul ţinut dobrogean era o provincie a multiculturalismului şi diversităţii etnice, dar care trăiau într-o perfectă comuniune. Oreste Tafrali şi-a câştigat prestigiul ca un destoinic istoric, bizantinolog, arheolog, profesor, traducător, scriitor, publicist, fondator şi director al Muzeului de Antichităţi din Iaşi – unic în Moldova, precum şi al revistei de specialitate „Arta şi Arheologia”. Proza sa literară reprezentă un exerciţiu complementar cercetărilor sale istorice.

Număr de vizualizări :1085


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro