”Micii Jurnaliști” la Opera Comică pentru Copii – ediția I

nov. 15th, 2016 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, 12 copii cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani au luat parte la prima ediție a programului “Micii Jurnaliști” la Opera Comică pentru Copii. Tinerii gazetari au văzut cea mai nouă premieră din stagiune –  spectacolul “Răpirea din Serai” (operă de W.A. Mozart, regia: Cristian Mihăilescu) – după care au participat la turul ghidat în culise și la conferința de presă special organizată pentru ei.

Cei 12 ziariști culturali au fost foarte încântați să schimbe locul pentru o zi cu părinții lor – care sunt fie jurnaliști, fie bloggeri – și să experimenteze ce înseamnă să participi la un eveniment cultural, să iei notițe, să pui întrebări artiștilor la o conferință de presă și să te documentezi pentru un articol. Copiii au stat de vorbă cu trei dintre artiștii „Răpirii din Serai” – Oana Șerban (Blonda), Andrei Mihalcea (Pedrillo) și Valentin Racoveanu – Șef Serviciu Studii Muzicale – și le-au adresat întrebări pertinente. Conferința de presă a fost organizată de agenția Quartz Media, cu sprijinul Solaris și Sloop.

În această stagiune, Opera Comică pentru Copii pregătește alte trei premiere la Sala Mare, astfel încât programul “Micii Jurnaliști” va continua până în iunie 2017. După opera “Răpirea din Serai”, de W.A. Mozart, urmează baletul clasic “Spărgătorul de nuci”, de P.I Ceaikovski, musicalul “Micuța Dorothy” și baletul contemporan “Pinocchio”. De asemenea, stagiunea 2016-2017 include câte cinci premiere în Salonul Mozart și Sala UnderGrant.

Album foto eveniment: bit.ly/2eynJHF

Clip eveniment: bit.ly/2eyoxfO

Fotografii, video și montaj: Eveline Păuna

Număr de vizualizări :625


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro