StartPoint – Premiul dedicat absolvenților școlilor de arte din Europa

sept. 27th, 2016 | By | Category: Postcard

Cea de-a XIV-a ediție a Competiției StartPoint aduce în fața publicului din Republica Cehă lucrările celor mai buni artiști, absolventi ai școlilor de artă din Europa, în cadrul Expoziției StartPoint 2016. Vernisajul va avea loc marți, 4 octombrie, iar în perioada 5 octombrie – 11 decembrie expoziția ramane deschisă publicului larg la Galeria Națională din Praga (Veletrzni Palac).

În România, Expoziția StartPoint a fost găzduită de galeria Victoria Art Center. Aici a fost prezentata o selecție a celor mai bune lucrări realizate în 2016 de absolvenți ai universităților de artă din București și Cluj. Un juriu desemnat de organizatori a ales participantul la faza finală de la Praga, românca Paula Oneț, care a absolvit Academia de Arte din București.

Institutul Cultural Român de la Praga sprijină participarea artistei Paula Oneț și a coordonatorului evenimentului din România, Gabriela Mateescu de la galeria Victoria Art Center, în cadrul vernisajului, unde vor fi anunțați câștigătorii ediției din acest an.

De asemenea, alți doi artiști români, Mihalache Mihaela (Cluj-Napoca) și Sânziana Ceteraș (Iași), vor fi prezentați pe website-ul oficial al Galeriei Naționale din Praga.

Număr de vizualizări :814


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro