Educația tehnologică a apărut din necesitatea pregătirii elevilor pentru societatea modernă, ca urmare a dezvoltării tehnico-științifice. Este o disciplină unitară ce are ca scop finalități de formare a capacităților intelectuale, a deprinderilor și priceperilor specifice fiecărui modul. Are ca scop adaptarea tinerilor cu mai mare ușurință la cerințele și provocările societății contemporane. Îi ajută în mod constructiv către orientarea școlară și profesională ulterioară. Valorizează cunoștințele dobândite la alte discipline de studiu, fiind un liant între școală și viața cotidiană. Cuvinte cheie: Educație tehnologică, deprinderi practice, priceperi, Promovarea valorilor societății cunoașterii prin Educația tehnologică este favorizată de specificul acesteia în raport cu majoritatea disciplinelor de învăţământ prevăzute tradițional în curriculumul școlar. Tehnologia este știința procedeelor și mijloacelor de fabricare şi de prelucrare a materialelor, ansamblul proceselor, metodelor, procedeelor, operaţiilor folosite pentru obținerea unui anumit produs. Pentru profesorul de Educație tehnologică este important și interesează nu doar ceea ce este corect spus, cum se întâmplă la disciplinele tradiționale, ci tot ceea ce spune și face elevul, abilitățile sale.
Activitatea elevilor serveşte evidenţierii eventualelor greșeli, greșeala fiind înțeleasă ca un mod de a învățași ca un factor care stimulează creativitatea.
Competențele generale ale disciplinei Educație tehnologică sunt următoarele:
1. analizarea impactului dezvoltării tehnologiilor asupra mediului și societății;
2. formarea capacității de proiectare, executare, evaluare, utilizare și valorificare a produselor;
3. utilizarea noilor tehnologii de informare și comunicare, a termenilor și simbolurilor specifice tehnologiilor;
4. evaluarea resurselor personale și formarea spiritului de inițiativă și antreprenoriat în planificarea carierei.
Formarea priceperilor presupune priceperea de a interpreta grafice, diagrame, machete, histograme, hărți. Formarea deprinderilor presupune:
– mânuirea sculelor, instrumentelor, dispozitivelor, mașinilor, utilajelor etc;
– realizarea machetelor, graficelor, schițelor;
– planuri, scheme, circuite;
– lucrări agricole.
În lucrările de specialitate, inclusiv în programele școlare se folosesc frecvent și în condiții variate cuvintele : deprinderi practice, abilități practice pentru comunitatea locală, pentru școală, pentru familie. Profilul de formare al adolescentului absolvent al școlii obligatorii a reprezentat un subiect de dispută permanentă între specialiștii din domeniul științelor sociale și umane.
Profilul de formare a priceperilor și deprinderilor practice reprezintă o componentă reglatoare a curriculumului național. Aceasta descrie așteptările față de absolvenții învățământului obligatoriu și se fundamentează pe cerințele sociale exprimate în legi și în alte documente de politică educațională precum și pe caracteristicile psihopedagogice ale elevilor.
Fiecare dintre abilitățile cognitive sau volitive descrise de profilul de formare, se regăsește în mod implicit sau explicit în fiecare dintre elevii noștri. Capacitățile, atitudinile și valorile vizate de profilul de formare au un caracter trans disciplina rși definesc rezultatele învățării urmărite prin aplicarea noului curriculum.
Absolvenții învățământului general și obligatoriu ar trebui să înțeleagă și să utilizeze tehnologiile in mod adecvat, prin :
– folosirea de idei, modele, teorii diverse pentru a investiga si a descrie procesele naturale și sociale;
– folosirea echipamentelor informatice în calitatea lor de instrumente ale comunicării;
– cunoașterea și utilizarea tehnologiilor întâlnite în viața cotidiană;
– înțelegerea consecințelor dezvoltării științei și tehnologiei asupra omului și mediului.
Deprinderea, reprezintă capacitatea unui elev de a realiza ceva practic, astfel :
– deprinderea mânuirii instrumentelor de lucru;
– deprinderea de folosire a calculatorului;
– deprinderea de a realiza produse, folosind materii prime diverse.
Obiectivele procesului de învățământ se asimilează și perfecționează având un volum însemnat de priceperi și deprinderi de variate tipuri. Asemenea achiziții sunt absolut necesare întrucât orice activitate umană se înfăptuiește atât prin intermediul unor acte și operații inedite, cât mai ales cu ajutorul celor deja învățate și exersate. Multe dintre acestea, repetate frecvent și invariabil, degajându- se de necesitatea declanșării lor voluntare, conștiente și continuu controlate, devenind priceperi și deprinderi.
Priceperile, reprezintă componenta formativ-acţională a procesului de învățământ exprimată în capacitatea de a aplica cunoștințele în mod conștient, activ – participativ cu o anumita iscusință sau abilitate, în condiții variate. Priceperile se împart în: intelectuale ( de pilda, abilitatea de a analiza, sintetiza, abstractiza, compara, disemina etc. de a calcula, de a dezvolta exerciții și probleme teoretice s.a.), practice( de exemplu, de a executa mișcări coordonate, de a mânui instrumente, mașini, aparate, de a executa disecții, de a recolta probe de sol, de a realiza lucrări agricole, s.a.).
Deprinderile, reprezintă capacitatea de a aplica informații cognitive (cunoștințe) cu ușurință, rapiditate, corectitudine și randament sporit și la standarde înalte, în condiții asemănătoare sau schimbate. Genetic, deprinderile rezultă din transformarea prin exercițiu repetat a unor priceperi ( a comportamentelor operațiilor sau actelor acestora) în acțiuni automatizate, fără control permanent. Cu toate ca (operații de mânuire, deplasare, rotire etc.) o serie de elemente informaționale – intelectuale, cu privire la ceea ce se vrea realizat, la mijloace, lucrări, modele, alternative posibile de execuție, precum și altele reglatorii, de control al eficienței, calității și standardelor ce se vor atinge.
Deprinderile sunt elemente automatizate ale activității, ele asigură efectuarea în mai bune condiții a activității respective. La orele de Educație tehnologică elevii își formează unele deprinderi simple, cum sunt : îndoirea, decuparea, tăierea cu foarfecele, împletitul cu mâna, cu andrelele, cu croșeta, cioplitul, dăltuirea, prepararea alimentelor, trasarea liniilor, utilizarea calculatorului, a scannerului, a imprimantei ş.a.m.d. Acestea presupun un complex de acțiuni simple, de acte sau mișcări efectuate într-o anumita succesiune. Îndoirea și împăturirea în diagonală a unei coli de hârtie, de formă pătrată, se realizează printr-o serie de mișcări, luarea cu mâna a unui colț al hârtiei, ridicarea și așezarea lui pe colțul opus, fixarea celor două colțuri cu arătătorul mâinii stângi, apăsarea cu arătătorul mâinii drepte pe îndoitura formată, elevii trebuie să se gândească mereu la fiecare mișcare în parte, la succesiunea mișcărilor, acestea necesită efort conștient din partea lui.Treptat în urma unor exerciții repetate nu mai e necesară urmărirea fiecărei mișcări în parte, precum și succesiunea lor, se măresc siguranța și viteza mișcărilor mâinii și în același timp scade efortul necesar fiecărei acțiuni în parte. Astfel prin exersarea continuă și sistematică, acțiunea complexă a împăturirii se automatizează devenind deprindere.
În procesul însușirii deprinderilor practice se parcurg în linii generale, câteva etape, delimitarea lor fiind aproximativă, trecerea de la o etapă la alta se realizează în mod treptat.
O primă etapă o constituie unificarea acțiunilor parțiale în acțiuni globale.
În etapa următoare are loc eliminarea mișcărilor și eforturilor de prisos în executarea acțiunii.
În faza inițială de efectuare a unei operații tăierea cu foarfece, împletitul, cusutul, îmbinarea pieselor din lemn, metal, etc. elevii efectuează unele mișcări în plus față de cele necesare, gândirea lor participă intens, iar consumul de energie este mare.
Pe măsură ce se formează deprinderea, se elimină mișcările de prisos, iar elevul le efectuează pe cele care sunt absolute necesare. Datorită unificării mișcărilor parțiale, într-o acțiune globala și a înlăturării acestor mișcări de prisos, se reduce și timpul de execuție.
Operația este realizată într-un timp mult mai scurt.
O etapa importantă în formarea deprinderilor practice o constituie înlocuirea controlului vizual prin cel tactil – chinestezic.Elevul care își însușește o anumită deprindere ca : decuparea, îndoirea, tăierea cu foarfecele, ferăstrăul, cioplitul, împletirea, trasarea, gătitul, realizează la început toate mișcările care compun acțiunea respectivă, contrând cu ochii fiecare mișcare. Ulterior, după ce a acumulat o oarecare experiență, pe baza exercițiului, controlul vizual se înlocuiește – în bună măsură – prin pipăit. În faza finală are loc reglarea mișcărilor, dar s- a înlocuit analizatorul de la distanță ( vizual) cu un alt analizator interior, prin contact – cel tactil – chinestezic, ori acest lucru înseamnă ca s- a perfecționat executarea în serie a activității. În această etapă elevul stăpânește deprinderea respectivă.
Formarea deprinderilor practice și a priceperilor este lecția specifică obiectului Educație tehnologică. Este bine cunoscut ca o acțiune care nu-l interesează pe cel care o efectuează, care nu prezintă interes pentru el, nu poate fi însușită in mod temeinic. De aici decurge necesitatea de a stimula interesul pentru deprinderea ce urmează a fi formată, de a motive importanța și necesitatea ei.
În procesul formării deprinderilor este necesară cunoașterea deplină a activității de către elevi, a modului de executare a lucrării respective. Elevii trebuie să-și reprezinte clar acțiunile simple care intră în componenta acțiunii complexe pe care o au de executat pentru a se preveni însușirea greșită a acțiunilor simple și pentru corectarea unor deprinderi formate greșit. Pentru aceasta in perioada inițială profesorul trebuie să explice și să demonstreze acțiunea complexă pe care trebuie să și-o însușească elevii, să le prezinte scopul lucrării, obiectivele operaționale și sa le dea informațiile necesare în legătură cu deprinderea ce trebuie însușită.
Elevul trebuie condus să memoreze în mod conștient fazele ce trebuie realizate, încât să și le reamintească în mod independent în timpul exercițiilor. Conturarea acelui model al obiectului pe plan mental constituie principalul instrument de autocontrol pe tot parcursul desfășurării lucrului. Cunoașterea teoretică a fazelor de realizare a obiectului controlează cel de- al doilea sistem de semnalizare asupra coordonării mâinilor.
O condiție importantă în realizarea obiectului o constituie sesizarea la timp a greșelilor, a greutăților și a complicațiilor. În procesul însușirii unei deprinderi, elevul trebuie să aibă un ritm normal al activității fără a mări ritmul mișcărilor, care ar putea duce la însușirea în mod defectuos a deprinderii.
Principalele categorii de deprinderi practice :
• Deprinderi practice legate de organizarea activității ( au un caracter foarte general, fiind necesare in toate activitățile practice) – din rândul lor fac parte :
– asigurarea ordinii la locul de muncă;
– aranjarea in ordine a materialelor si a tuturor instrumentelor de lucru;
– începerea la timp a lucrului și continuarea lui într-un ritm normal.
• Deprinderi practice legate de operațiile de prelucrare a diferitelor materiale de lucru- acestea sunt cele mai numeroase fiind legate de toate grupele de activitate ce au loc in cadrul lucrărilor practice.
• Deprinderi legate de mânuirea corectă a diferitelor instrumente, unelte, aparate, mașini etc.
Formarea deprinderilor practice de muncă, reprezintă un proces complex şi îndelungat. Această activitate presupune respectarea riguroasă a principiilor didactice, folosirea în mod corespunzător a metodelor generale de învățare precum şi a celor specifice lucrului manual.
Bibliografie:
1. Programa de Ed. tehnologică , clasele a V-a- aVIII-a , aprobată prin O.M.C.T.S. 5097/2009, p. 6;
2. Prof. univ. dr. Steliana Toma – AROTEM, nr.1, ian-martie ,2007
3. Pleșa, A. ,Rus , A.- Ghidul Profesorului de Educație Tehnologică , Cluj – Napoca, 2000
4. Stoica , M . – Pedagogie și Psihologie , Editura Gheorghe Alexandru , 2002
5. Toma, S, – Arotem Nr.1 , Ian-Martie , 2007
Prof. Şerbăneci Aurelia
Şcoala Gimnazială Ciocănești
Județ Dâmbovița
