”Întâlnirile Internaţionale George Enescu”, la a III-a ediție

sept. 29th, 2016 | By | Category: Postcard

În perioada 10 – 14 octombrie 2016, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la naşterea sa, George Enescu este, din nou, în prim plan la Paris. Aflat la cea de-a treia sa ediţie, „Întâlnirile Internaţionale George Enescu” constituie un festival de muzică franceză şi românească din secolele XX şi XXI,  şi un concurs internaţional de artă vocală. Evenimentul se desfășoară la Paris, 123 rue Saint-Dominique, în Sala Bizantină a Palatului Béhague , reşedinţa Ambasadorului României în Republica Franceză.  Festivalul şi concursul „Întâlnirile Internaţionale George Enescu” a apărut în anul 2014 la iniţiativa Alinei Pavalache, pianistă şi profesoară de pian de origine română stabilită la Paris, fondatoare a Societăţii muzicale franceze George Enescu (a cărei preşedintă este soprana Viorica Cortez) şi, de asemenea, directorul artistic al festivalului. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentului.

Intrarea este liberă cu rezervare şi confirmare obligatorii la 01 47 05 15 31 sau institut@institut-roumain.org

Program

Luni, 10 octombrie 2016, orele 20:00

Concertul vocal de deschidere (in memoriam Pascal Bentoiu)

în regia Andei Tăbăcaru Hogea

Cu: Ramona Păun, Martiniana Antonie, Simona Jidveanu şi Radu Cojocariu, laureaţi ai  Concursului de artă vocală „Georges Enesco” ediţia 2015

cu participarea pianistei Alina Pavalache, a mezzo-sopranei Sophie Fournier şi a baritonului Florin Estefan

şi cu participarea excepţională a mezzo-sopranei Viorica Cortez şi a sopranei Leontina Văduva

În program opere de: G. Enescu, J. Massenet, M. Ravel, D. Dediu, F. Poulenc, C. Cârneci

Marţi, 11 octombrie 2016, orele 20:00

Concert duo vioară-pian

Remus Azoiţei, vioară

Eduard Stan, pian

În program opere de: G. Enescu, L. Petitgirard, M. Ravel

Miercuri, 12 octobrie 2016, orele 20:00

Concertul Orchestrei Secession

dirijată de Clément Mao-Takacs

În program opere de: G. Enescu, H. Nafilyan

Vineri, 14 octombrie 2016,  orele 19.00

Gala Laureaţilor Concursului de artă vocală „Georges Enesco” 2016

prezentată de Marius Constantinescu

Număr de vizualizări :1256


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro