spot_img

Festivalul Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard, ediţia a IV-a

În perioada 10 – 22 octombrie 2016, Teatrul Nottara din Bucureşti, susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, organizează, cu sprijinul UNITER, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru –  FEST(IN) pe Bulevard. Evenimentul se va desfăşura în Bucureşti, în două etape: între 10 şi 22  octombrie, respectiv, în zilele de 23 şi 24 noiembrie (Secţiunea Multi Art EXIT). 31 de reprezentații (din București: Bulandra, Metropolis, Nottara, Odeon, Teatrul de Artă, Țăndărică, din țară: Arad, Brașov, Brăila, Cluj, Constanța, Iași, Timișoara, Târgoviște, din străinătate: Bulgaria, Cehia, Croația, Kosovo, Republica Moldova, Serbia, Slovenia), în 13 zile de festival! Un eveniment stradal, o expoziție de fotografie de teatru, 3 spectacole-lectură, 4 lansări de carte, 3 colocvii. Toate, posibile prin implicarea a nu mai puţin de 600 de persoane (artişti, tehnicieni, organizatori).

Cele patru secţiuni principale ale manifestării sunt deja consacrate:

Secțiunea Bulevardul Comediei

Din respect pentru preferinţele publicului bucureștean, Teatrul Nottara încearcă, din răsputeri, să reabilitezecomedia bulevardieră, ca specie onorabilă a genului dramatic. Fireşte, cu condiţia unor producţii de calitate. Secțiunea din acest an va cuprinde, aşa cum v-am obişnuit, spectacole cu mare succes de public, semnate de creatori aşezaţi sub semnul excelenţei.

Secţiunea Competitivă I – Crize de familie

Propunem spectatorilor producții cu o tematică extrasă din realitățile cotidiene, dorind, astfel, să răspundem intereselor unor largi categorii de public.

Secțiunea Competitivă II – NETA

Secţiunea va cuprinde spectacole ale unor teatre din rețeaua de festivaluri NETA (New European Theatre Action):România (Teatrul Nottara este membru NETA din 2015), Kosovo, Bulgaria, Serbia, Croația.

Secțiunea Premiere în FEST(IN)

Teatrul Nottara va prezenta cele mai recente producții ale sale.

Din 2015, în festival a fost inclusă secțiunea In memoriam, dedicată unor mari artiști, dispăruţi dintre noi. În cadrul aceastei ediții, vor fi omagiați: Emil Hossu, George Alexandru, Ştefan Radof şi Corneliu-Dan Borcia.

Secțiunea Multi Art EXIT, festival de teatru pentru persoane private de libertate ajuns la cea de-a VIII-a ediție, se va desfășura în zilele de 23 și 24 noiembrie 2016. Este un eveniment unic în Europa, în care deţinuţii primesc un rol, la propriu, cu totul inedit în contextul destinului lor. Se încearcă astfel generarea unei atitudini de reconsiderare a relației penitenciarului cu societatea, din perspectiva procesului de reintegrare socială a celor privaţi de libertate.

În formula completă,  FEST(IN) pe Bulevard mai cuprinde colocvii, spectacole-lectură (dedicate, în această ediţie, dramaturgiei maghiare contemporane), evenimente stradale, lansări de carte de teatru, vernisajul unei expoziții de fotografie. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.nottara.ro .

”Această ediție înseamnă întoarcerea noastră acasă. De fapt, nici nu am fost plecați. Doar că ne-a fost interzisă organizarea spectacolelor în sediul de pe bd. Magheru, din cauza unui stigmat numit bulină roșie gr. I – risc seismic, pe care Teatrul Nottaraa fost obligat să-l poarte, pe nedrept, vreme de 20 de ani. Am pregătit, pentru publicul nostru, o întoarcere pe Bulevard, cu fast și voie bună. Peste 30 de reprezentații – cu trupe din București, din țară și din străinătate -, evenimente stradale, spectacole-lectură, colocvii, expoziții, surprize. Toate acestea în 13 zile! Însă trebuie să știți că doar dumneavoastră, spectatorii, veți certifica prezența noastră aici, în locul atât de cunoscut. Fiecare bilet cumpărat de dumneavoastră ne va face mai puternici. Fiecare intrare a dumneavoastră în sălile noastre de spectacol ne va confirma existența. În schimb, noi vă vom pregăti surprize, jocuri, tombole – toate având un singur scop: Să ne bucurăm  împreună!”- Marinela Țepuș(Director) și Echipa Teatrului Nottara

În semn de mulţumire pentru spectatorii care au sprijinit Teatrul Nottara în cele 7 luni de „exil” instituţia a pregătit o ofertă specială pentru spectacolele din festival, valabilă până la 31 iulie:  biletele de la categoria de preţ 47,56 lei vor fi cumpărate online la tariful de 29,16 lei, exlusiv pe site-ul Teatrului Nottara.

Oferta specială, pentru spectacolele din festival, este valabilă pentru spectacolele care au fost scoase la vânzare la data de 21 iulie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508