Lansare de carte, ,,Inventar Antik”, la Cărturești Verona

iun. 14th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 16 iunie 2016, ora 18.30, la Cărturești Verona, va avea loc prezentarea cărții ,,Inventar Antik”. Editori: Sebestyén György Székely și Alexandru Antik, București, Vellant, 2016. Invitați: Alexandru Antik Sándor, Erwin Kessler, Sebestyén György Székely.

Volumul își propune prezentarea creației unuia dintre actorii principali ai artei contemporane românești, a cărui activitate acoperă deja mai bine de patru decenii. Cartea nu dorește să fie o monografie artistică clasică, canonizatoare, ci, dimpotrivă, structura ei își propune să împrumute aspecte inspirate din practicile artistului.

În ultimii ani, Alexandru Antik a abordat, în mod sistematic, problema memoriei și a reconstituirii: multe dintre lucrările sale au fost realizate în genuri efemere (acțiuni, performance, instalații), care adesea nu au fost documentate corespunzător sau analizate de către critica de artă în momentul realizării lor.

Astfel, autorul lor se confruntă cu dificultatea prezentării și, adesea, a reconstituirii contextului în care lucrările au fost realizate și, nu în ultimul rând, a intențiilor care le-au dat naștere. Pornind de la această realitate, capitolul central al volumului (Inventar 1975-2015) este o prezentare cronologică realizată de către autorul însuși, al evenimentelor, lucrărilor și contextelor care au marcat creația sa. Acest Inventar constituie, astfel, un fel de „ante-monografie” pusă la dispoziția specialiștilor, dar și a publicului larg, și care deschide calea spre noi interpretări.
Această contextualizare este aprofundată de amplul interviu realizat de Sebestyén György Székely.
Inventarul este precedat de introducerile editorilor (Alexandru Antik: Conferință de presă, Sebestyén György Székely: Despre nevoia de a trage o linie) și este urmat de două texte critice, semnate de Erwin Kessler (Tehnologia vieţii subiective) și Diana Marincu („Materia nu este un material supus în artă”. Câteva reflecții despre lucrările lui Alexandru Antik din perioada anilor 1980-1990), critici din diferite generații, care, cu mai multe ocazii, s-au ocupat de creația artistului. Aceste texte au fost scrise, însă, având la bază lectura Inventarului.

Volumul bilingv (în limba română și maghiară) de 208 pagini este bogat ilustrat și conține numeroase documente (textele însoțitoare ale unor acțiuni, invitații, afișe, proiecte, reproduceri ale lucrărilor).

Număr de vizualizări :969


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro