Noaptea Literaturii 2016 – Republica Cehă

mai 9th, 2016 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 11 mai 2016, ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Praga va participa la ediţia din 2016 a festivalului Noaptea Literaturii în Republica Cehă, proiect organizat sub umbrela EUNIC Cehia şi Rețeaua Centrelor Cehe cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în Republica Cehă.

Proiectul este menit a contribui la dialogul intercultural, oferind o platformă prin intermediul căreia țările europene își pot prezenta literatura contemporană; în acest sens, vor avea loc lecturi publice realizate cu ajutorul unor actori cehi celebri în diferite spaţii atractive din Praga, dar şi din alte oraşe (Plzen, Kutna Hora, Liberec etc.).

Programul românesc va cuprinde lecturi publice în limba cehă din cartea de eseuri Metafizica bicicliştilor de Ciprian Vălcan şi Dana Percec, în traducerea Hanei Herrmannova şi interpretarea cunoscutului actor ceh Miroslav Etzler. Fragmentul selectat va fi citit din 30 în 30 de minute, între orele 18:00 – 23:00, la Economia (Pernerova 673/47, 186 00 Praha 8 – Karlin), un frumos spaţiu editorial amplasat în clădirea unei vechi fabrici renovate. Totodată, participarea românească la ediţia din 2016 a festivalului Noaptea Literaturii în Republica Cehă va cuprinde şi un moment literar distinct de lansare a volumului mai sus menţionat şi apărut la editura „herrmann a synove” cu sprijinul Ministerului Culturii din Republica Cehă, la finele acestui an.

La Plzen, coordonatorii a două mari evenimente literare anuale, Noaptea Literaturii si Meeting Literature, au decis să combine, de această dată, cele două manifestări, cu scopul de aduce în prim-plan partenerii tradiţionali care vor beneficia, astfel, de o platformă desăvârşită pentru difuzarea literaturilor şi culturii naţionale în Republica Cehă. Fiecare institut participant va oferi şi premii, flyere, broşuri şi alte materiale de prezentare, care vor fi oferite publicului în urma unor concursuri sau tombole organizate la intervale regulate, în toate cele 9 spaţii de desfăşurare ale evenimentelor. ICR Praga va participa la aceste proiecte, desfăşurate pe data de 11 mai, in acelaşi interval orar, 18:00-23:00, unde va promova şi albumul Mari români de pretutindeni/ Outstanding Romanians Far and Wide de Dan Mironescu și Emanuel Bădescu (Editura Alexis, 2015).

Ca eveniment conex multidisciplinar, organizat pe mai multe paliere artistice de editura „herrmann a synove” la Klubovna, Praha 6, Dejvice, în data de 12 mai, de la orele 19:00, va avea loc şi o seară românească – la o zi după Noaptea literaturii şi în debutul Târgului Internaţional de Carte Svet knihy – la care va fi invitat şi domnul Ciprian Vălcan pentru a ţine o prelegere pe marginea operei sale, intitulată „Bazele filozofice ale scrierii mele”. În cadrul evenimentului se va lansa şi romanul Amândoi de Liviu Rebreanu, traducerea cehă a lui Jiří Našinec, se vor face dezbateri despre legăturile româno-ceheşti şi comunităţile de cehi din zona Banatului, ilustrate şi în literatură. Peisajul românesc va fi completat de un film despre Banatul de Sud şi un moment muzical de inspiraţie folclorică.

Număr de vizualizări :617


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro