Expoziția ”65 primăveri colorate”, la Academia Română- Filiala Timişoara

mai 23rd, 2016 | By | Category: Postcard

Marți, 31 mai 2016, de la ora 18.00, în foaierul Academiei Române- Filiala Timişoara, va avea loc vernisajul expoziţiei tinerilor artişti de la Palatul Copiilor din Timişoara, coordonaţi de profesorii Daniela Scurtulescu, Marieta Barbu, Felicia Selejan.

”Expoziţia va cuprinde lucrări recente de mari dimensiuni, 200×140 cm, fiecare realizate de grupele tinerilor artişti talentaţi care transformă materialele fără viaţă (vopselele şi suporturile) în adevărate opere de artă plastică pline de viaţă, care ar putea sta alături de orice lucrare de artă vizuală contemporană. Imaginile sunt pline de bucurie, vis şi ne transpun în lumea copiilor unde orice este posibil datorită libertăţii şi sincerităţii acestei perioade optimiste. În lucrări apar personaje precum Bufniţa înţeleaptă, Peştişorul Profesor sau Peştişorii elevi ori stema Academiei într-un stil pop apropiat de cel al artistului american Andy Warhol. Tinerii artişti îmbină natural ideile având ca rezultat de multe ori o lume colorată şi cu aer suprarealist. Pentru a ieşi din rutina zilnică şi agitaţia care ne lasă tot mai puţin să vedem frumosul, vă recomandăm această expoziţie ca pe o cură a bucuriei şi a culorilor optimiste.”- Daniela Scurtulescu, (coordonator proiect)

Număr de vizualizări :679


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro