Romanul „Asta-i viața!” de Grigore Gonța, lansat în Israel

apr. 6th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Marți, 12 aprilie 2016, ora 18:00, la Teatrul Karov ( Strada Levinski nr. 116, intrarea 41, etajul 4 – Tahana Merchazit – Tel Aviv), ICR Tel Aviv în parteneriat cu Teatrul Karov, publicația israeliană de limba română Jurnalul Săptămânii și Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limba Română (AZOCLR) vă invită la evenimentul de lansare, în Israel, a romanului „Asta-i viața!” de Grigore Gonța.

Evenimentul va avea loc în limba română. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Vor lua cuvântul:

– Grigore Gonța, actor și regizor

– Doina Meiseles, redactor șef al publicației de limba română „Jurnalul Săptămânii”

– Prof. Andrei Strihan

– Nicu Nitai, actor, regizor și director al teatrului Karov din Tel Aviv

Grigore Gonța este actor, regizor, fost profesor universitar și director general al mai multor teatre, printre care și director adjunct și societar de onoare al Teatrului Național din București. De-a lungul carierei de actor, a jucat nenumărate roluri în piese de comedie și în seriale TV, iar ca regizor a pus în scenă numeroase piese în teatre din țară și din străinătate.

„Nu știu ce m-a făcut să scriu această carte! Poate tinerețea! A doua tinerețe care acum mă surprinde cu vigoarea fanteziei, la fel de nestăvilit ca atunci! După ce am scris scenarii de radio și televiziune, după multe variante scenice ale unor piese de teatru, după câteva dramatizări de romane, iată-mă acum autor al unei carți – roman?, frescă? – plină de viață”, scrie autorul Grigore Gonța.

Mulțumim firmei Marshal Turism pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului.

Evenimentul va fi urmat de spectacolul cu piesa „Neînțelegerea” de Albert Camus (traducere în limba ebraică, adaptare și regie Nicu Nitai), la ora 20:00.

Număr de vizualizări :1099


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro