Marți, 29 martie 2016, de la ora 18:00, va debuta ”Stagiunea de colecție”, o serie nouă de evenimente prin care vor fi valorificate partiturile rare din patrimoniul Bibliotecii Naționale a României. Evenimentele se vor desfășura la Sala Symposium a Bibliotecii Naționale (Bd. Unirii nr. 22). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Organizate în seri de marți, o dată la două săptămâni, în perioada 29 martie – 7 iunie 2016, de la ora 18.00, concertele Stagiunii de colecție vor reînvia pagini valoroase din muzica universală și românescă, oferind spectatorilor oportunitatea de a face o incursiune sonoră în istorie.
Partiturile alese sunt Ediții Princeps ale unor lucrări celebre, versiuni rare și, deopotrivă, fac parte din colecțiile personale ale marilor muzicieni români.
Pe parcursul spectacolelor, publicul va fi ghidat atât de interpreții participanți, cât și de cercetători ai Bibliotecii care, în cadrul fiecărui concert, vor face scurte prezentări interactive ale partiturilor. Toate concertele Stagiunii vor fi transmise online, prin live streaming pe platforma EnjoyTV.ro, iar intrarea va fi liberă.
Programul Stagiunii de colecție, Vol. 1, de marți, 29 martie 2016, va fi:
Sonata pentru vioară și pian în mi minor KW 304 de Wolfgang Amadeus Mozart
Fuga din Sonata I în sol minor BWV 1001 de Johann Sebastian Bach
Pavane și Bourree din Suita op. 10 de George Enescu
5 Bucoliques de Witold Lutoslawski
Vor interpreta: Alexandra Tănase – vioară; Iulian Ochescu – pian
Prezentările vor fi făcute de Raluca Bucinschi – cercetător și Diana Gheorghiu – compozitor.
Evenimentul este organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), cu o experiență de peste 20 de ani în promovarea artiștilor interpreți, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, cu scopul de a face accesibile publicului larg lucrările de patrimoniu promovând, în același timp, interpreții valoroși ai noii generații.
Alexandra Tănase este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, la clasa de vioară a profesorilor Ioana Croitoru și Ladislau Csendes și câștigătoare a numeroase burse de studiu susținute de personalități ale muzicii culte actuale, desfășurate atât în România cât și peste hotare. Alexandra Tănase colaborează constant cu Orchestra Filaromonicii „George Enescu” și a concertat sub bagheta unor dirijori precum Horia Andreescu, Misha Katz, Jin Wang, Bojan Videnoff sau Gabriel Bebeșelea.
Iulian Ochescu este student în anul al III-lea la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa prof. Dana Borșan, câștigător a peste 20 de premii naționale și internaționale la concursuri de pian, dintre care se disting Premiul I, Premiul „J.S.Bach” și Marele Premiu la concursul internațional Millenium Piano, Premiul I la Concursul internațional Pro Piano-Romania. A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianiști și profesori de recunoaștere internațională, iar activitatea sa artistică include apariții în calitate de solist alături de Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu. A concertat la Festivaluri din Suedia și Austria și în prezent este bursier al proiectului SoNoRo Interferențe.
Raluca Bucinschi, cercetătorul implicat în coordonarea acestui proiect, s-a dedicat în realizarea de expoziții și lucrări de specialitate care au avut în prim-plan compozitori precum Richard Wagner, Giuseppe Verdi, Benjamin Britten, Richard Strauss, Gerge Gershwin, Archangelo Corelli, Carl Philip Emmanuel Bach, Maurice Ravel sau Johann Strauss.
Diana Gheorghiu, compozitorul care a contribuit la selecția programului propus, a studiat cu profesorul Octavian Nemescu la Universitatea Națională de Muzică și este considerat primul creator român care a utilizat tehnologia AR (Augumented Reality) într-o lucrare clasică de muzică contemporană, iar interesul său recent în compoziție este cel de a explora dimensiunile unei estetici personale în căutarea „memoriei eterne”, semnătura sa creativă fiind „tehnica umbrelor captive”. Diana Gheorghiu este co-fondatoare a Academiei de vară și Festivalului „ICon Arts” din Sibiu – unul din cele mai importante evenimente internaționale independente de artă contemporană din Sud-Estul Europei, unde, începând cu anul 2013, coordonează și programul „Compozitor în rezidență”.
Stagiunea de Colecție este un proiect co-finanțat de AFCN și se derulează în cadrul programului „Oportunități la Tine Acasă”, lansat de UCIMR în anul 2009, dedicat tinerilor interpreți excepționali din domeniul muzicii culte din România.