spot_img

Eva Radu și ZuZu Caratanase expun „Dual & Duel“, la ICR

Marți, 8 decembrie 2015, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București) va avea loc vernisajul expoziției de pictură, gravură și sculptură ”Dual-Duel”, a artiștilor Eva Radu și ZuZu Caratanase. Invitat special: sculptorul Mircea Roman. Expoziția va fi prezentată de Ion Bogdan Lefter și de curatorul Mihai Plămădeală. Evenimentul este organizat de ICR în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, Artindex și Asociația culturală „Nomen este omen”.

ZuZu CARATANASE (pseudonim al lui Răzvan-Constantin Caratănase, n. 1985, Tulcea) este licențiat al Universitățiie Naționale de Artă din București, instituție în cadrul căreia este în prezent asistent și la care a obținut în 2014 titlul de doctor. A avut nouă expoziții personale pe plan național și a participat la peste 180 expoziţii colective și de grup în țară și peste hotare (Austria, Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Republica Moldova, Spania și Ucraina). Este fondator al grupului artistic „Șaseorișase”. Printre distincțiile pe care le-a primit se numărăPremiul Uniunii Artiștilor Plastici din România / Filiala Grafică București (2010); Distincția „Parchemin d’Honneur” la Trienala Internațională de Gravură – Chamalières, Franța (2010); Premiul I la Bienala Intercontinentală de Grafică Mică „Inter-Art” – Aiud (2012); Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru Grafică – București (2013); Premiul de Excelență la Festivalul Internațional „A.R.T.E.” – Iași (2014); Certificatul de Merit la Trienala Internațională de Gravură – Kochi, Japonia (2014); Premiul pentru Grafică la Festivalul Internațional „A.R.T.E.” – Iași (2015); Certificatul de Excelență acordat de Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane la Salonul Internațional de Carte-Obiect „West Meets East – A Cultural Book Exchange” – București (2015), numeroase alte nominalizări și diplome de onoare și excelență acordate în cadrul unor evenimente artistice (anuale, bienale, trienale etc.) din țară și străinătate.

Eva RADU (n. 1986, Râmnicu Sărat) a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, în cadrul căreia este în prezent doctorandă. A participat la peste 80 de expoziţii de grup şi colective pe plan naţional şi internaţional (Bulgaria, Canada, Franţa, Italia, Germania, Republica Moldova și Spania); precum și la numeroase workshop-uri, tabere de creaţii, simpozioane etc. A beneficiat de bursa „Tinere talente” acordată de Fundaţia „Principesa Margareta a României” – Bucureşti (2009). Printre distincțiile care i s-au acordat se numără „Parchemin d’Honneur” la Trienala Internaţională de Gravură – Chamalières, Franţa (2010); Premiul de Excelență la Bienala Națională de Gravură Contemporană „Danubius” – Tulcea (2014); Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România la Bienala Națională de Artă Contemporană „Aegyssus” – Tulcea (2015); Premiul de Excelență la Concursul Internațional de Creație Plastică „Dialoguri interculturale și artistice” – Iași (2015).

Expoziția poate fi vizitată în perioada 8 – 17 decembrie 2015.

icr.ro/pagini/dual-duel-expozitie-eva-radu-zuzu-caratanase-la-institutul-cultural-roman

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508