Participare românească la conferința internațională „And there confound their language – Journey between Foreign Languages in Israeli Literature”

nov. 17th, 2015 | By | Category: Eveniment

În zilele de 24 și 25 noiembrie 2015, la Auditorium Beck din cadrul Universității Bar Ilan, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Departamentul de Literatură a Poporului Evreu – Universitatea Bar Ilan, vă invită la conferința internațională  „And there confound their language – Journey between Foreign Languages in Israeli Literature”.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, Dr. Camelia Crăciun va fi prezentă la conferință pentru a susține prelegerea, în limba engleză, ”Connecting Israel and Romania: The Romanian Cultural Circle of Jerusalem” (”Legătura dintre Israel și România: Cercul Cultural din Ierusalim”) în data de 24 noiembrie 2015, ora 15:30.

Intrarea la conferință va fi liberă, iar prelegerile vor fi susținute în limbile engleză și ebraică cu traducere simultană.

Timp de două decenii, Cercul Cultural din Ierusalim, condus de Leon Volovici și Costel Safirman, a reprezentat un spațiu în care scriitori, jurnaliști și artiști israelieni de limbă română au putut interacționa și prezenta idei, proiecte și cele mai recente apariții pentru a fi supuse dezbaterii publice. Această prelegere intenționează să prezinte principalele dezbateri culturale rezultate în urma acestor întâniri periodice de success, pornind de la cele trei volume apărute la Editura ICR în cadrul seriei ”Întâniri la Ierusalim”: Întâlniri la Ierusalim (Institutul Cultural Român, București, 2001), Noi întâlniri la Ierusalim (Institutul Cultural Român, București, 2007) și O lume văzută de la Ierusalim (Institutul Cultural Român, București, 2014). Prezentarea analizează dezbaterile din punct de vedere cultural și lingvistic, precum și din prisma publicului israelian de limbă română, principalelor subiecte abordate și tratarea acestora într-un spațiu de convergență a două culturi, cea română și cea israeliană.

La eveniment vor participa specialiști universitari în domeniul literaturii, din:

–  SUA: Dr. Melissa Weininger – Rice University, Prof. Nancy Berg -Washington University in St. Louis

–   Polonia: Prof. Slawomir Jacek Zurek – John Paul II Catholic University of Lublin, Prof. Shoshana Ronen – Universitatea din Varșovia, Prof. Eugenia Zofia Prokop-Janiec (Jagiellonian University)

–   Rusia: Prof. Leonid Katsis (RGGU)

–   România: Dr. Camelia Crăciun – Universitatea din București

Camelia Crăciun este cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și lector asociat la Secţia de Studii Iudaice a Universității Bucureşti. Camelia Crăciun și-a făcut studiile universitare la Universitatea București, Universitatea Central Europeană din Budapesta și la Oxford Center for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universității Oxford. A obținut titlul de doctor ”Magna cum Laude” din partea Departamentului de Istorie al Universității Central Europene, în 2009, cu o teză despre intelectualii evrei din România din perioada interbelică.

Număr de vizualizări :991


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro