,,Oedipe” de George Enescu deschide seria premierelor Operei Naționale București din stagiunea 2015-2016

nov. 19th, 2015 | By | Category: Eveniment

Vineri, 20 noiembrie 2015, ora 18.30, cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 – 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.

La fiecare nouă montare, opera ,,Oedipe” reprezintă o provocare pentru creatori, care au de îndeplinit misiunea de a reda tragedia lui Sofocle, o poveste cu o vechime de peste două milenii, transpusă în muzică de George Enescu. Totul într-o formă care să comunice publicului contemporan mesajele umaniste pe care această creaţie le poartă. Pentru noua producţie de la Opera Naţională Bucureşti, regizoarea Valentina Carrasco şi echipa sa încearcă să îmbine atmosfera de tragedie antică pe care o aduce cu sine povestea lui Oedip, un personaj condamnat la confruntarea cu adevărul, cu ideea că o asemenea poveste se poate petrece indiferent de epocă şi de spaţiu geografic.

Pasionată de tragedia lui Oedip şi de lucrarea muzicală pe această temă a lui George Enescu, Valentina Carrasco, regizor cu o vastă experiență în marile teatre lirice din întreaga lume, a montat în premieră opera lui George Enescu la Teatrul La Monnaie din Bruxelles şi la Teatro Colón din Buenos Aires, producția urmând să fie prezentată în luna mai 2016 și pe scena Royal Opera House-Covent Garden.

În concepţia regizoarei, personajul principal din operă este într-un exil etern, care îl transportă în spaţii diverse, dominate însă de simbolul propriului său destin, exprimat din punct de vedere vizual prin dune de nisip. În spectacol, nisipul, omniprezent, reprezintă, în fiecare scenă, scurgerea timpului, în acelaşi timp imposibilitatea personajelor de a se opune unei forţe exterioare care le domină existenţa, o forţă negativă care se strecoară prin orice, deranjează, ascunde, dar şi dezvăluie.

,,Am avut sentimentul că Oedipe este de fapt prins în capcana acestei clepsidre a existenţei, în destinul său, din care nu poate scăpa, dar că recunoaşte că nu putem ieşi din propria capcană dacă nu o vedem. Orbirea  în care trăieşte toată viaţa, până când îşi scoate ochii, reprezintă faptul că nu a văzut că se află ÎNĂUNTRUL clepsidrei, de unde nu poate scăpa până nu îşi duce la bun sfârşit menirea, până nu experimentează realitatea acestei clepsidre. Până atunci, el va cădea sau se va ridica precum un grăunte de nisip prins în clepsidră şi toată această mişcare, încercarea de a fugi va fi o iluzie, căci destinul îl va aduce înapoi de unde a plecat.” mărturisește Valentina Carrasco.

Decorurile spectacolului sunt semnate de Blanca Añón, artist spaniol care a creat  decoruri  şi  costume pentru  numeroase  producţii prezentate în Europa și America de Nord,  a lucrat ca asistent de scenografie pentru artişti precum Paul Steinberg, Andrew Lieberman şi Chloe Lamford și din anul 2014 lucrează ca asistent-scenograf la Festivalul de Artă Lirică de la Aix-en-Provence (Franţa). Costumele poartă semnătura Barbara Del Piano, scenograf cu o vastă experiență, care a colaborat de-a lungul timpului cu regizori precum Mariame Clément, Waut Koeken, Vincent Broussard, Silviu Purcărete și Robert Carsen. Echipa internațională de creație a noii producții de la Opera Națională București este completată de video designerul Esterina Zarillo și lighting designerul Peter Van Praet. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla dirijorul Adrian Morar, iar pe scenă alături de artiștii instituției va fi prezent în seara premierei baritonul Davide Damiani în rolul titular.

PREMIERĂ

Vineri, 20 noiembrie, ora 18.30

,,Oedipe”

Tragedie lirică în patru acte de George Enescu

Libretul de Edmond Fleg

Dirijor : Adrian Morar

Regia : Valentina Carrasco

Decoruri : Blanca Añón

Costume : Barbara Del Piano

Video : Esterina Zarrillo

Lighting design : Peter Van Praet

Maestru de cor : Stelian Olariu

Distribuție:

Oedipe – Davide Damiani (invitat)

Tiresias – Horia Sandu

Creon – Dan Indricău

Păstorul – Liviu Indricău

Marele Preot – Marius Boloş

Phorbas – Florin Simionca

Paznicul – Mihnea Lamatic

Tezeu – Vicenţiu Ţăranu

Laios – Lucian Corchiş

Iocasta – Sidonia Nica

Sfinxul – Sorana Negrea (debut)

Antigona – Ala Cheptini (debut)

Meropa – Antoaneta Bucur (debut)

O femeie tebană – Zoica Şohterus

și

Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti

Număr de vizualizări :1066


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro