Întâlnire la București cu Evgheni Vodolazkin, marea revelație a literaturii ruse actuale

oct. 2nd, 2015 | By | Category: Eveniment

Luni, 5 octombrie 2015, ora 19.00, Editura Humanitas vă invită la lansarea romanului ”Soloviov si Larionov”, un eveniment la care vor participa, alături de Evgheni Vodolazkin, Teodor Baconschi, Mihail Vakulovski și Denisa Comănescu. Marți, 6 octombrie 2015, ora 19.00, sunteți invitați la o întâlnire cu Horia-Roman Patapievici și Evgheni Vodolazkin într-o ediție specială „Înapoi la argument“.Ambele evenimente vor avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu și se vor încheia cu sesiuni de autografe acordate de Evgheni Vodolazkin.

Evgheni Vodolazkin s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în știinte filologice, specialist în literatură rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk.

În 1992, la invitaţia Universităţii din München, şi-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând şi cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională „Cultura mănăstirească: Orient şi Occident“. În perioada 1998–2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfăşurând o activitate de cercetare şi publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-şef al revistei Text şi tradiţie, editată de institutul său.

În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov şi Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belii şi Bolsaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii şi eseuri Instrumentul limbii.

În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câştigător al Premiului Bolsaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – şi câştigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Nationalnii Bestseller (Bestsellerul Naţional) şi Russkii Buker(Booker Rus). Opera literară a lui Evgheni Vodolazkin este în curs de traducere în peste douăzeci de ţări.

Număr de vizualizări :1048


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro