spot_img

„Evreii din Timișoara, istorie și cultură”, la Cinemateca din Haifa

Miercuri, 4 noiembrie 2015, ora 16:30, la sala Rappaport din cadrul complexului Cinematecii din Haifa (Blvd. HaNassi nr.140), Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu AMIR, vă invită la un eveniment special dedicat istoriei și culturii comunității evreiești din Timișoara, intitulat „Evreii din Timișoara, istorie și cultură”. Programul evenimentului se va desfășura în limbile română și ebraică, cu traducere simultană.

Programul evenimentului:

Cuvânt de deschidere:

Dita Gara, Consiliul Executiv AMIR

E.S. Andreea Păstârnac, ambasador al României în Israel

Micha Harish, președinte AMIR (Organizația Unitară a Evreilor din România)

„Evreii din Timișoara, istorie și cultură”

Moderator: Dr. Raphael Vago, Universitatea din Tel Aviv

Prima sesiune:

Prof. univ.dr. Victor Neumann, director al Centrului de Studii Avansate în Istorie al Universității din Timișoara și al Muzeului de Artă Timișoara: „Evreii din Banatul Timișoarei în perioada interbelică”

Conf. dr. Smaranda Vultur, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Studii Româneşti – Universitatea din Timișoara: „Viaţa evreilor timişoreni povestită de ei înşişi”

Pauză de cafea

Moment muzical pregătit de Ladislau Rooth

A doua sesiune:

Dr. Getta Neumann, redactor al revistei online ”BJT Timișoara”: „Liceele Evreiești (1919-1948) în perspectivă istorică și memorialistică„ -– prelegere însoțită de suport audio-video

Victor Neumann este istoric şi profesor universitar, titular al cursurilor de Istoria modernă  a Europei şi Istoria modernă a României la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Coordonator (din 2008) al programului Şcoala Doctorală de Istorie Conceptuală “Reinhart Koselleck” din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara, realizată în cooperare cu profesorul Armin Heinen, Institutul de Istorie, Universitatea din Aachen. Este director al Centrului de Studii Avansate în Istorie al Universității din Timișoara (din 2011) și al Muzeului de Artă Timișoara (din 2013). A susținut conferinţe şi comunicări ştiinţifice în prestigioase instituţii universitare şi academice din lume: Paris, Bruxelles, Berlin, Oxford, Jena, Amsterdam, Wasenaar, Roma, Viena, Moscova, Budapesta, Belgrad, Sofia, Luneville.

Smaranda Vultur este doctor în filologie, specialistă în istorie orală, antropologie culturală (antropologia memoriei), eseistă, critic literar. Predă la Universitatea de Vest din Timişoara din 1997 unde este conferenţiar la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Studii Româneşti. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1998 şi a PEN Clubului din 2003. Conduce din 1997 Grupul de Istorie Orală şi Antropologie Culturală de la Fundaţia ”A Treia Europă” din Timişoara. Este director al Centrului Interdisciplinar de Studii Regionale de la Universitatea de Vest din Timişoara unde se află în prezent arhiva de istorie orală şi editează împreună cu R. Reisz şi Vasile Docea revista ”Colloquium politicum”. A participat la numeroase proiecte de cercetare internaţionale şi a fost profesor invitat la EHESS Paris şi Universitatea Paris VIII, a predat limba şi literatura română la Universitatea Paris IV (1992 – 1995) Sorbona şi Universitatea din Pisa (2003 – 2005).

Getta Neumann-Herzfeld a absolvit studii de filologie la Universitatea din Timișoara și  a avut o activitate de doi ani la Biblioteca Academiei. Emigrează în Germania, unde își continuă studiile la Technische Hochschule Aachen. Din 2006 redactează o revistă online www.bjt2006.org pentru evreii timișoreni și toți cei interesați de prezentul și trecutul comunității evreilor din Timișoara. Revista devine o platformă pe care membrii comunității dispersate în Israel și în lumea întreagă se întâlnesc și prezintă informații, amintiri, creații artistice, ș.a. Materialul adunat prin contribuțiile online, prin întâlnirile de la Haifa, în 2011, de la Timișoara, în 2013, și, mai cu seamă, interviurile cu foști și actuali membri ai comunității au constituit baza volumului de povestiri de viață Destine evreiești la Timișoara. Portretul comunității din perioada interbelică până azi, publicat la Editura Hasefer, București, 2014.

Sursa foto: documentar ”Timisoara iudaica. Liceele evreiesti (1919-1948)”, regia Getta Neumann

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508