spot_img

Colocviul italo-român de studii „Memorialistica şi Literatura Primului Război Mondial. Paralelisme şi disonanţe”, Padova – Veneţia

În datele de 8 şi 9 octombrie 2015, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Departamentul de Studii Lingvistice şi Literare al Universităţii din Padova şi Asociaţia Italiană de Românistică (A.I.R.), cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Consulatului General al României de la Trieste organizează ”Colocviul italo-român: Memorialistica şi Literatura Primului Război Mondial. Paralelisme şi disonanţe.”

În prima zi a colocviului, joi, 8 octombrie 2015, lucrările vor avea loc începând de la orele 9.30 la Universitatea din Padova, Palazzo Liviano, Aula Diano (Piazza Capitaniato 7, Padova), urmând ca a doua zi a manifestării să se desfăşoare, de la aceeaşi oră,  în Sala Marian Papahagi a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (Palazzo Correr, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214, 30121 Venezia).

Participanţii la colocviu sunt cercetători şi profesori universitari italieni, români şi nu numai, afiliaţi la prestigioase instituţii de cercetare, de cultură şi universitare din Italia, România, Franţa şi Statele Unite ale Americii: Constantin Ardeleanu (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi), Oana Boşca–Mălin (Universitatea din Bucureşti), Ion Bulei (Universitatea din Bucureşti), Dan Octavian Cepraga (Universitatea din Padova), Florica Ciodaru (Universitatea Lyon III), Jean Louis Courriol (Universitatea Lyon III), Emilia David (Torino), Doina Derer (Universitatea din Bucureşti), Aurora Firţa (Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Universitatea din Bucureşti), Keith Hitchins (Universitatea din Illinois Urbana-Champaign), Laura Jiga Iliescu (Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române), Bruno Mazzoni (Şcoala Normală din Pisa), Andi Mihalache (Institutul de Istorie A. D. Xenopol din Iaşi), Marco Mondini (Institutul italo-germanic de istorie din Trento, Universitatea din Padova), Gheorghe Negustor (Universitatea Babeş–Bolyai din Cluj-Napoca), Mihai Nicoară (Muzeul Universităţii Babeş–Bolyai din Cluj-Napoca), Ion Simuţ (Universitatea din Oradea), Toader Nicoară (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), Adrian Niculescu (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti), Lorenzo Renzi (Universitatea din Padova), Roberto Scagno (Universitatea din Padova), Sorin Şipoş (Universitatea din Oradea), Alexandra Vrânceanu (Universitatea din Padova).

Organizat în cadrul seriei manifestărilor dedicate, la nivel naţional şi european, Centenarului Primului Război Mondial, colocviul reuneşte istorici şi filologi care vor analiza reflectarea multiplelor aspecte ale conflictului militar în literatura memorialistică (jurnale de front, memorialistica interbelică şi postbelică, opere literare având ca tematică evenimentele belice, corespondenţa de război, istoria orală etc.) rezultată din experienţa directă a participării la operaţiunile de pe frontul răsăritean şi de pe cel din nordul şi nord–estul Peninsulei Italice.

Memorialistica, în general literatura „de război”, rod al patriotismului entuziast, al angoaselor, al deziluziilor, al teribilelor încercări prin care au trecut participanţii la Primului Război Mondial, îngăduie, printr-o lectură critică şi analiza comparativă a mai multor surse, o mai bună înţelegere a idealurilor ce au animat generaţia Marii Uniri din România, respectiv a sentimentelor contradictorii ce au condus la tensiunile din societatea italiană interbelică, în etapa premergătoare instaurării regimului totalitar.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508