”RETMAN și Retmagia”- desene animate psihoterapeutice
oct. 23rd, 2015 | By admin | Category: Agenda de carteÎn Colecția Psihologie a Editurii Trei a apărut cartea ” RETMAN și Retmagia”- desene animate psihoterapeutice. Coordonator: Daniel David. Autori: Anca Dobrean, Mihai Goțiu. Animație: Bencze Laszlo. Cartea conţine fimul pe DVD.
Desenele animate ”RETMAN şi Retmagia” reprezintă un produs inovativ complex, atât prin realizarea lui multi-disciplinară (psihologie şi animaţie), cât şi prin faptul că se adresează unui public diversificat: cercetători în domeniul psihologiei, psihoterapeuţi practicieni, educatori, profesori, părinţi şi, nu în ultimul rând, copii şi tineri. Desenele animate se constituie, practic, în terapii pentru patru dintre cele mai întâlnite probleme ale copiilor, ajutându-i să treacă peste stările de depresie, anxietate, vinovăţie şi furie. După cunoştinţele autorilor, RETMAN şi Retmagia reprezintă o premieră în psihologia mondială: utilizarea desenelor animate nu doar în scop educativ, ci, mai mult, ca terapii în sine.
„Lucrarea de faţă abordează rolul lui RETMAN în desenele animate. RETMAN, ca personaj de desene animate terapeutice, este personajul prin care psihoterapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală poate să ajungă mai repede la copii, ştiut fiind faptul că aceştia învaţă eficient prin imitaţie (de exemplu repetă comportamentele modelelor văzute în jur) şi modelare (de exemplu repetă ceea ce face un model, dar pentru a obţine aceleaşi recompense şi/sau a evita aceleaşi pedepse).”- Prof. univ. dr. Daniel David
”RETMAN şi Retmagia” este un proiect al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj şi al Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată (inclus în platforma MERIL a centrelor de cercetare de anvergură şi interes european). RETMAN se alătură altor proiecte de cercetare şi servicii pentru comunitate de frontieră dezvoltate la Cluj, precum terapia în realitatea virtuală, terapii asistate de roboţi (inclusiv asistarea copiilor cu autism), terapii cu ajutorul hologramelor sau asistate de calculator ori aplicaţii terapeutice cu ajutorul telefoniei mobile.
Daniel David: profesor „Aaron T. Beck”, directorul International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Şcolii Doctorale „Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific”, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, şi al Centrului Român de Psihoterapie Cognitivă şi Raţional-Emotivă şi Comportamentală. Profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, şi director al prestigiosului institut Albert Ellis, New York. Psiholog principal specializat în psihologie clinică şi psihoterapie şi supervizor în psihoterapie.
Anca Dobrean: conferenţiar universitar, directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, preşedinte al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. Psiholog principal specializat în psihologie clinică şi psihoterapie cognitiv-comportamentală adresată copiilor şi adolescenţilor.
Mihai Goţiu: scriitor şi jurnalist, fost redactor-şef al publicaţiilor Ziarul Clujeanului, Clujeanul şi Viaţa Clujeanului, coordonator editorial al proiectului România Curată (Societatea Academică din România), autor de cărţi de poezie, proză şi jurnalism (printre care şi Afacerea Roşia Montană), premiul Green Awards Romania 2012, dublu premiat la Galele Superscrieri 2012 şi câştigător al Bursei europene de excelenţă în jurnalism „Milena Jesenska” (Institut for Human Sciences, Viena, 2014).
Bencze László: artist grafic şi designer, conferenţiar universitar la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Departamentul Grafică – Foto-Video-PCI; Master în bandă desenată la École Européene Supérieure de l’Image, Angoulême, Franţa; membru fondator al ExtraArt, grup civic de educaţie şi atitudine prin mijloace artistice.
Număr de vizualizări :959