”Zen Adevărat”, de Taisen Deshimaru

sept. 22nd, 2015 | By | Category: Agenda de carte

În Colecția Zen a Editurii Herald a apărut volumul ”Zen Adevărat” de Taisen Deshimaru. Traducere de Marilena Constantinescu.

Cu toate că zenul era cunoscut și practicat de mulți ani în Statele Unite, europenii au trebuit să aștepte până la sosirea Maestrului Taisen Deshimaru la Paris, în 1967, pentru a cunoaște în autenticitatea sa (adică în practică) ceea ce Maestrul Deshimaru a făcut etern într-o scurtă perioadă de 15 ani. De aceea el este privit ca părintele și fondatorul Zenului european. În timpul acelor ani, a lucrat la răspândirea Zenului scriind cărți și deschizând numeroase dojo-uri Zen pe tot cuprinsul Europei.

Prima sa carte, ”Zen adevărat. Introducere în Shobogenzo”, a fost publicată în 1968 și acum prezentăm această carte istorică. Este istorică în sensul că mii de europeni au luat contact cu Zenul adevarăt datorită acestei cărți. În limbajul Maestrului Deshimaru, zen adevărat înseamnă practica zazenului. El a fost un succesor direct al învățăturii lui Dogen Zenji, care a proclamat clar în mai multe locuri din scrierile sale că zazenul este suficient: „Maestrul meu, Nyojo, a spus că atunci când practicăm zazen, noi abandonîm corpul și mintea. Asta este posibil doar șezând. Nu e necesar să recităm sutre, să ardem bețișoare parfumate, să facem prosternări, să practicăm căința. Șezând în zazen noi penetrăm străfundurile inimii învățăturii lui Buddha. În ultimii 500 de ani puțini au fost cei care ar putea fi comparați cu Maestrul meu, puțini cei care au arătat calea justă că zazen este învățătura Dharmei și învățătura Dharmei este zazen. Că zazen este Calea și Calea este zazen.” (Dogen Zenji, Shobogenzo, capitolul Zanmai-o-zanmai).

Expresia ”Zen adevărat” pe care Maestrul Deshimaru o folosea trebuie înțeleasă în acest sens. Este suficient să ședem în zazen, este suficient să venim la dojo în fiecare dimineață. Zenul Maestrului Deshimaru a fost unul dintre cele mai simple și însuflețite, chiar dacă uneori el arată ca un tigru în fața discipolilor săi. A devenit călugăr la o vârstă destul de înaintată și a trăit mereu în social, de aceea nu avea o părere prea bună despre viața monastică japoneză și despre călugării japonezi care foarte des erau mai interesați de bunăstarea lor materială decât de căutarea spirituală. A fost foarte puțin influențat de formalism, cu toate că acesta este una dintre principalele caracteristici ale Scolii Soto Zen japoneze. Zenul său a fost simplu și direct și a rămas așa printre discipolii care au continuat transmisiunea sa.

Această carte este de asemenea de importanță istorică în sensul că am actualizat capitolul despre relația dintre zen și știință. De asemenea am completat bibliografia. În prezent există sute de cărți despre zen, însă în ceea ce mă privește sunt puține cele care merită menționate și le-am listat aici.

Dincolo de aceste adăugiri nu trebuie să atingem stilul brut și direct al Maestrului Deshimaru și nici introducerea sa la Shobogenzo și traducerile capitolelor din această scriere a Maestrului Dogen. De aceea această carte istorică este ți una eternă.- Maestrul Myoken, Templul Zen Iluminarea Tăcută, București, 2012

Număr de vizualizări :1262


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro