„Basmul fantastic – Călătorie între lumi”, la Fundația Calea Victoriei

iul. 8th, 2015 | By | Category: Postcard

Între 13 și 16 iulie 2015 etnologul Laura Jiga Iliescu ne invită în lumea plină de tâlc și animată de personaje cu aventuri incredibile a BASMELOR FANTASTICE. Basmul fantastic – Călătorie între lumi este un curs susținut la Fundația Calea Victoriei despre cum înțelegeau stră-străbunicii noștri lumea și transmiteau mai departe cele mai valoroase informații și sfaturi. Poate fi însă și o cale către lumea noastră interioară, cu căutările fiecăruia dintre noi. Un basm există doar atâta timp cât este povestit. Cât are cine să îl spună și cine să îl asculte. Unii cred că s-a sfârșit vremea aceasta. Poate că au dreptate, poate că nu.

În orice caz, față de un trecut nu foarte îndepărtat, s-au schimbat deopotrivă povestitorii, ascultătorii și poveștile. Așteptările, răbdarea, timpul petrecut împreună, imaginația, căutarea. Și credințele, practicile sărbătorilor și ale cotidianului, casele, bisericile, dansurile, muzicile şi peisajele. Acestea toate dau sens fantasticului şi îi configurează galeria de personaje și imagini, în relaţie unele cu altele şi mai ales cu lumea cea mare.

Temele celor patru întâlniri vor fi:

Adevăr, minciună și vrajă. Sau despre basme, legende, descântece și povestea lor ascunsă

Cel bun vs. cel rău? Eroi, eroine și inițiere

Peste nouă mări și nouă țări se află celelalte tărâmuri

Pasărea măiastră și călătoriile între lumi.

Câteva dintre basmele din care vom citi și despre care vom vorbi sunt: Drăgan Cenușă, Cei doi tineri și casa împăratului, Basmul cu copilul făcut de Dumnezeu, Prâslea, Voinicul cel cu cartea în mână născut.

Lector: Laura Jiga Iliescu

Data începere: 13 iulie 2015; Ora curs: 19:00

Număr ateliere: 4

Frecvența zilnică: luni-joi, (13-16 iulie)

Vârsta minimă: 16 ani

Cost: 200 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 180 ron

Locul desfășurării: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1  (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Bisericii Sfânta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)

Înscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la www.victoriei.ro


Număr de vizualizări :940


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro