”Trăind în vis”, de Iza Matac

iul. 17th, 2015 | By | Category: Agenda de carte

Editura Vremea anunță apariția celui mai recent roman SF, apărut în colecţia Roşu şi negru, ”Trăind în vis”, de Iza Matac.

„E clar ca n-ai părăsit zona SF-ului pentru care te şi premiasem în cadrul proiectului MEDIALAB, unde ai realizat un film cu o poveste de dragoste ce sigur era inspirată sau a inspirat povestea actualului roman. Mă incită faptul că, pornind de la Star Trek şi până la Inception, citatele cinematografice care se întrepătrund cu psihologia aplicată trădează formaţia ta de cineast, potenţând povestea romanului ce decurge evident dintr-un scenariu de film pe care sper să-l poţi realiza într-un anumit moment dat! Desigur, ca regizor, mi-aş dori să pot controla psihologic, să comand vise, să controlez realitatea, transformând-o într-o realitate a mea în care pot dirija hipnotic într-un dans de sentimente şi stări, iar tu nu faci decât să-mi alimentezi cu această poveste frumoasă de dragoste ideea ca acest vis poate fi trăit cu adevărat!” – Cătălin Saizescu

”Sunt născută în Bucureşti, în noiembrie 1967 şi iubesc acest oraş, iubesc citadelele în general. Sunt căsătorită de 22 de ani şi am un băiat, adolescent acum. Lucrez la autoritatea centrală din domeniul drepturilor copilului de peste 15 ani, însă pregătirea şi cariera mea continuă să aibă un traseu neaşteptat: am absolvit medicina şi după aceea m-am pregătit şi am devenit medic pediatru; apoi m-am angajat ca expert drepturile copilului şi am avut privilegiul de a participa la reforma din acest domeniu, dar m-am afirmat şi ca expert independent pe plan intern şi european; am devenit regizor după 40 de ani, reîntorcându-ma la pasiunea din copilărie – deocamdată realizez scurtmetraje în domeniile social, medical şi educaţional şi, acum prin Trăind în vis, debutez ca scriitor. Pasionată de SF, cartea de faţă este în acest registru şi se adresează, cu predilecţie, tinerilor, având drept subiect trăirea primei iubiri în realitate şi în vis.” – Iza Matac

Volumul poate fi comandat pe site-ul editurii: edituravremea.ro/traind-in-vis


Număr de vizualizări :964


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro