Un proiect filatelic special, “Europa 2015, Jucării vechi”

apr. 15th, 2015 | By | Category: Postcard

Romfilatelia continuă seria anuală a emisiunilor Europa, în 2015 tematica aleasă de Organismul PostEurop al Uniunii Poștale Universale fiind jucării vechi. Respectând tradiția, fiecare țară are ocazia să interpreteze tema selectată în stilul ei unic, astfel Romfilatelia dedicând jucăriilor de epocă un proiect filatelic special, intitulat “Europa 2015, Jucării vechi”. Jucăriile își au rolul bine definit ca sursă de distracție, dar și de educație, fiind, în general, obiecte create pentru a reda la scară redusă realitatea și a oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților. Cu o istorie la fel de veche ca cea a umanității, jucăriile stimulează creativitatea, inteligența și perspicacitatea copilului, reprezentând adesea un liant al relațiilor dintre copii și chiar un suport moral pentru aceștia. Întâlnite sub concepte numeroase și forme cât mai diverse, jucăriile sunt răspândite în lumea întreagă, meșteșugul de realizare a acestora regăsindu-se și în România, unde jucăriile poartă imprimate elementele specifice fiecărei regiuni ale țării.

Cele două timbre ale emisiunii ilustrează jucării vechi, tradiționale, românești, invitând astfel la o călătorie în timp prin lumea copilăriei. Acestea fac parte din patrimoniul Asociației „Muzeul Jucăriilor”, asociație ce a fost creată la inițiativa unui grup de entuziaști iubitori și păstrători ai propriilor jucării.

Timbrul cu valoarea nominală de 2,10 lei ilustrează trei jucării tradiționale, pictate manual pe lemn. Jucăriile erau în mod obișnuit găsite în târgurile tradiționale organizate de sărbători în orașe și sate. Au la bază modele mai vechi, variantele de fabricație ajungând până aproape de zilele noastre.

Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei simbolizează o incursiune în timp, amintindu-ne de vârsta inocenței, de căluțul de lemn și tricicleta, martorii tăcuți ai celor mai cutezătoare aventuri ale copilăriei. Căluțul de lemn putea fi întâlnit în diferite variante, în aproape toate regiunile țării, balansul pe această jucărie fiind una din neprețuitele senzații ale unui copil de acum 100-150 de ani. Tricicleta, față de căluț, oferea o mobilitatea reală copilului, acesta învățând să pedaleze și să-și conducă micul vehicul. Varianta reprezentată pe timbru datează din anii 1950-1960, având la bază un model interbelic.

Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 6 timbre și blocul de 4 timbre (2 modele).

Începând cu ziua de vineri, 17 aprilie 2015, emisiunea de mărci poştale “Europa 2015, Jucării vechi” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Romfilatelia mulţumeşte Asociației „Muzeul Jucăriilor” din București pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Număr de vizualizări :1294


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro