La Editura Herald, în Colecția Metanoia, a apărut volumul ”Prospețimea clipei”, de Betty.
În octombrie 2008…
Betty s-a trezit la Realitate, acel vid vibrant în care personalitatea este absentă, unde nimic nu începe şi nimic nu moare. S-a născut în Quebec, Canada, unde locuieşte şi în prezent. Betty nu are nicio metodă, nu predă şi nu învaţă pe nimeni. Ea spune: „Nu-i nevoie de nicio căutare, Marea Întâlnire este mereu cu tine!”
***
Acelaşi vis revenea din viaţă-n viaţă menţinând astfel iluzia timpului. Și acum, iată, văd pentru prima oară! Tot ce văd înaintea ochilor este o oglindă imensă. Sunt eu peste tot. Visul nu există decât în timp şi numai în timp. Trăiam viaţa cu încetinitorul, desfăşurând mereu şi mereu acelaşi fir înfăşurat pe o bobină. Timpul nu folosea decât la a stoca acel univers artificial pe care îl inventasem, un vis de individualitate care se derula în capul meu, o lume ireală, fictivă. Îmi rumegam viaţa douăzeci şi patru de ore pe zi. Eram deci moartă în timpul linear şi nu-mi dădeam seama de asta. În visul meu de individualitate nu vedeam decât ce era deja mort. Eu, care eram atât de speriată de moarte, mă înşelasem amarnic! Moartea nu există, este un concept mental cu desăvârşire imaginar. Să-ţi fie frică de moarte înseamnă să visezi! Eu sunt tot ceea ce este viu, necunoscut, imensa prospeţime, inepuizabila şi incredibila sursă de viaţă!- Betty
***
„Fiinţa umană nu se iluminează niciodată: doar încetează să mai viseze că există în chip de gândire individuală şi se dizolvă în marele Tot.
Viaţa este perfecţiunea însăşi.
Marea Bucurie e reîntoarcerea la sursă.
Profunda şi eterna recunoştinţă.”- Betty