spot_img

Despre handbal, musulmani și stereotipii. Men`s Handball World Championship Qatar 2015 – Live it. Win.It

Presa funcționează cu cele mai multe stereotipii. Paradoxal, jurnaliștii (având în fișa postului tocmai exprimarea unor viziuni dincolo de clișee), sunt primii care se avântă, contaminant și contaminând, într-un trend. Cu puține excepții, aproape toți am fost Charly. Cei care urmăresc cu asiduitate ce se publică, mai mult decât consumatorii propriu-ziși, sunt ziariștii înșiși. Nu există situație tratată de un canal, post, periodic să nu fie preluată, mimetic, de concurență. Și, evident, prin același filtru, în majoritatea situațiilor. Ne înscriem în corul indignărilor sau al entuziasmelor cu capul înainte. A se vedea și ce se întâmplă, de la acordarea premiului pentru poezie încoace, cu atacatorii mimetici ai atacatorilor principali. Cei care fac jurnalism – fie el cultural, sportiv, politic, social… – sunt primele victime ale stereotipiilor.Tot ce urmează în rândurile de mai jos, costituie acumulările mele factice, neintermediate, în urma unei călătorii la Doha. Pe care am făcut-o cu o companie cu adevărat de cinci stele. S-a întâmplat să am cazare la același număr de stele, să urmăresc o competiție excelent organizată, să am norocul să întâlnesc persoane pe care ai mai dori să le întâlnești cândva.

Nu am fost pe șantiere, dar le-am văzut. Se construiește peste tot. Nu știu dacă e mai abrutizant decât pe șantierele noastre, fie ele pentru construirea de autostrăzi, fie pentru construirea unor săli de sport sau a unor ansambluri de locuințe. Nu am fost în interiorul zonei de exploatare a petrolului care se întinde, la sud de capitală pe o suprafață imensă. Doar am trecut pe lângă Mesaieed și am privit această zonă industrială dintr-un jeep cu care urma să traversăm dunele de nisip până la granița cu Arabia Saudită. Prin urmare, nu am cum să vă scriu despre români exploatați sau nefericiți pentru că cei cinci cu care m-am întâlnit și lucrau în Qatar erau super în regulă și legați de țară. Îl votaseră toți pe Iohannis și, de când Simona Halep câștigase Turneul de la Doha, își asociau numele în acest fel și cu România.

Deci,

În patru ore și jumătate ajungi de la București la Doha. În ce mă privește, aveam în bagaje nu numai câteva haine potrivite pentru cele 25 de grade ci și kilograme de stereotipii, datorate presei și evenimentelor tragice petrecute în care actanții au fost musulmani.

Aveam, de asemenea, la ochi, exact dioptriile neamțului ex-refegist care privește pieziș orice provenient din ostblock. Aveam la ochi exact dioptriile francezului care este convins că toți românii sunt țigani și că în România se trăiește ca în corturile improvizate de lângă Aeroportul Charles de Gaulle. Aveam la ochi exact dioptriile scandinavului care crede că apetența pentru muncă a tuturor românilor este perfect egală cu a cerșetorilor ajunși la ei.

Prin urmare, mi-am luat șal cu mine să îmi acopăr umerii, fuste care să îmi acopere genunchii, un aparat de fotografiat care urma să ceară voie tuturor celor din jur pentru fiecare poză făcută, doze de vigilență maximă la pasagerii din avion, din aeroport… și o carte excelentă scrisă de Margaret Nydell, o expertă în lumea arabă.

Așa se face că, în loc să mă bucur de oferta monitorului de pe scaunul din fața mea, filme, muzică, jocuri, hărți… am citit din carte cam până deasupra Ankarei, când, arucându-mi privirea spre cer, am văzut o semilună de dimensiuni generoase, cam cât ale unei ambarcațiuni de șeic.

Și iar am citit, cam până deasupra Kuweitului și Bahraimului, când marea de lumină de jos, chiar și de la 9 000 de metri altitudine, era un adevărat spectacol.

Urma ca, la fața locului, să constat pe cont propriu propriile adevăruri. Am accentuat ”propriile” fiindcă afirmațiile unor Russell și/sau Wittgenstein în ceea ce privește suprapunerea adevărului peste luarea la cunoștință au și ele chichirezul lor.

Pot eu să iau drept adevăr absolut ceea ce îmi livrează presa? Întreb retoric, după ce am dat mâna, am privit în ochi, am făcut schimb de impresii cu Hussein, cu Amir, cu Hassan? Amabili, generoși cu timpul lor, impecabili în comportament? După ce am pus cap la cap ce ne aseamănă și nu ce ne desparte? După ce am găsit în camera de hotel, printre absolut toate câte ar fi necesare unui călător, și un Coran care mi-a amintit de descrierea călătoriei extatice a profetului Mahomed găsită la Mircea Eliade? După ce constat că amabilitatea tuturor celor de aici se manifestă cu adevărat ireproșabil?

Nu este cumva presa produsul cel mai teribil, cel mai edificator a ceea ce înseamnă societatea de consum? Presa a glisat de decenii bune spre articolul fast food. Livrare rapidă, colorat ambalată, cu aditivi de satisfacere instant a gusturilor și creare de dependență.

De aceea, o vizită fără tour operator este mult mai indicată dacă interesul pentru realitatea brută este… real.

Și totuși, un program am avut de acasă, fiindcă rațiunea pentru care am ajuns la Doha a fost pasiunea mea de-o viață pentru handbal. Am fost la Mondiale de handbal, la fete sau la băieți, în Franța, Croația, Brazilia… Dar este prima dată când mă aflu la o competiție handbalistică mondială fără obiectul muncii unui suporter: echipa preferată. Naționala masculină a României a fost eliminată în playoff-ul din vara trecută de Suedia. Degeaba este pe site-ul Mondialelor (a flashback journey to the History of the Me’s Handball World Championship) poza echipei României din 1970 la coborârea din avion, cu Gațu, Oțelea, Gruia…, cu poza echipei României din 1974, cu aur la gâtul lui Birtalan, Gruia, Gațu, Goran, Gunesh, Voina, Orban…

Degeaba seniorii IHF de pe aici întreabă ce mai fac… tot Gațu, Gruia, Birtalan, Voina…, degeaba domnul Raymond Hahn, Secretar General de Onoare al IHF, îmi spune emoționat ce țară specială e România, ce magnific era Penu în poartă și neapărat, dar neapărat, să îi transmit les plus chaleureuses salues à son très bon ami, Nicolas Nedef. Sigur, mă bucur că se vorbește încă, în cei 77 de ani de când se desfășoară aceste mondiale, de România și de marii ei jucători și antrenori. Dar in absentia echipei reprezentative… doare mai rău ca o minge recepționată în plină figură de Omeyer sau de Popescu al nostru, unul din primii cinci portari ai lumii, după cum afirma – fără să exagereze – Alexandru Dedu.

Am văzut câteva meciuri interesante, am văzut săli  venite în Qatar parcă din viitor. În Lusail Multipurpose Hall, confortul, luxul sunt cu mult peste cinci stele. Am avut șansa să văd meciuri palpitante și un concert cu Gwen Stefani într-o sală dotată cu tehnologie de ultimă oră, cu scaune confortabile, cu fotolii, cu spații pentru paharele cu răcoritoare aduse în permanență de voluntarii aflați acolo doar ca spectatorii să se simtă speciali, parte a unui eveniment de povestit peste ani. La acest Mondial de handbal și-au adus contribuția câțiva factori: puterea financiară uriașă a Qatarului, dorința lor maximă ca totul să se desfășoare impecabil, ospitalitatea ancestrală ca primă trăsătură etnică, pregătirea minuțioasă a voluntarilor pentru acest eveniment (mulțumiri lui Hussein de la Lusail Hall, petrolist de felul lui, cu studii la Londra întrerupte din cauza climei, care a fost mai mult decât generos cu micul grup de iubitori ai handbalului din România). Dar și-au mai adus contribuția și profesioniștii europeni aduși să pună la punct toți pașii unei competiții de asemenea anvergură. Când vrei să îți iasă ceva bun, ți-i aduci în echipă pe cei mai buni, germani, suedezi și nu numai, experți în know-how handbalistic. De altfel, Suedia își face deja temele la modul cel mai serios pentru a fi aleasă gazdă a Mondialelor din 2021 sau, cel târziu, din 2023. La această ediție a Mondialelor nu s-au mai profilat mari staruri ca altă dată. Poate ”qatarezul” Zarko Markovik, care numai până în faza sferturilor avea deja înscrise 55 de goluri în 7 partide disputate. Poate portarul aceleiași echipe, Danijel Saric, care, în zona de autografe, după fiecare meci, avea de muncit cel mai mult, plus jurnaliști numeroși interesați de câteva declarații la cald. Ceilalți, superstarurile Nikola Karabatic, Kiril Lazarov, Niklas Egberg, Mikkel Hansen, Ivan Cupic… nu au avut constanța de altădată și nici parte de atenția mediatică. La Osijek, în Croația, în 2009, mi-l amintesc pe Karabatic cât de vânat era de presă și câte sesiuni de shootinguri a executat în faza grupelor, în hotel, lângă hotel, jonglând cu o minge în zona de promenadă de pe malul Dravei. În afara qatarezilor naturalizați și aleși cu fler de titratul antrenor spaniol Valero Rivera, amintesc aici pe cel care promite să devină – în opinia mea –  un megastar in handbal. Este vorba de Patrick Groetzki, extrema dreaptă a Germaniei. În dubla întâlnire a echipelor de juniori a României și a Germaniei, de la Bochum, 2008, Ioan Stan a perforat de cele mai multe ori poarta nemților, iar pe a noastră… acest puști teribil care amintea pe teren de Maricel Voinea. Deosebirea este că, la ora actuală, Stan nu mai este în Naționala României. Nu este locul aici pentru nuanțări în privința pregătirii mentalului de învingător (chapeau bas în fața performanței recente a lui Ovidiu Mihăila), în privința alimentației corecte și nici a felului negradat în care se dau salariile handbaliștilor români. Trebuie să fii foarte matur și bine sfătuit să nu ți se urce la cap sau să mai fii motivat când, abia ieșit din juniorat, primești ditamai sumele pentru care alți jucători din Germania performează în fazele superioare ale cupelor europene.

Unul din scopurile călătoriilor este constatarea diferențelor, a luării la cunoștință cât din imaginea cu care ai plecat de acasă se suprapune peste cea întâlnită la fața locului. În privința Qatarului pot spune că puține din temerile, prejudecățile, informațiile provenite din mass media, stocate în mintea mea, s-au suprapus cu realitatea. Lumea arabă, ca de altminteri și lumea europeană, este – habitual și mental – diferită. Scandinavii nu seamănă cu francezii și nici bulgarii cu italienii. Pentru a intra în contact cu această parte de lume este obligatorie o vizită într-un souq.  Aici îi vezi pe localnici cu tot ce au ei mai specific.

În ce ne privește, am ales Souk Waqif  fiindcă auzisem, printre altele, că este foarte curat, că negustorii nu trag cu insistență de tine, cum se întâmplase în Turcia sau în Maroc și – foarte important – că se mănâncă bine. Pe terasa încălzită de radiatoare înalte (seara, temperatura scade la 14 – 15 grade), cu chemarea la rugăciune a muezinului, cu zgomotul de fond plăcut al unei forfote calme pe străduța pe care se afla restaurantul, am mâncat sambusek (un foetaj cu carne) și tabbouleh (o salată de couscous). În timp ce priveam deplasarea bărbaților arabi în hainele lor albe, imaculate, și constatam un anume soi de eleganță a pașilor construiți pe de o parte de poalele veșmântului și, pe de altă parte, de acoperământul de pe cap care obligă creștetul la menținerea verticalității,  chelnerul care ne servea ne întreabă de unde suntem. Auzind că suntem din România, exclamă entuziast, A, din Europa! Păi avem pe cineva aici care vine din Bosnia. Și se duce imediat să o cheme pe bosniacă. Bosniaca, aidoma nouă, s-a bucurat cu măsură de întâlnire. Dar amănuntul acesta mi l-am amintit fiindcă și mie mi s-a întâmplat să prezint o braziliancă unui paraguaian, la București, crezând că provoc o bucurie a întâlnirii unor oameni atât de apropiați geografic și atât de asemănători (în mintea mea).

Qatarul este una din cele câteva țări arabe de unde nu se pleacă. Dimpotrivă, se vine. Multitudinea etnică din Doha este impresionantă. Iar europenii și americanii se simt bine fiindcă le este apreciată educația, calificarea, eficiența. Anca Brumaru, consierge agent, unul din cei patru români angajați la Ritz Carlton, mi-a mărturisit că Doha este singurul loc din lume în care acest brand din industria hotelieră îi oferă cele mai mari oportunități în cariera pe care și-o dorește. Provenința ei sud-est europeană nu constituie niciun handicap, așa cum se poate întâmpla la Londra, sau la Paris.

În privința drepturilor femeilor, Qatarul stă foarte bine în raport cu alte state arabe. Astfel, femeile din această țară au drept de vot din 2003 iar portofoliul unui minister este acordat cu regularitate unei femei.

Acest micuț stat din golf poate fi înțeles cel mai bine (a se vedea și sumele uriașe cu care au fost naturalizați componenții Naționalei Qatarului pentru participarea la acest mondial de handbal și la Jocurile Olimpice de la Rio) dacă se face o lectură atentă a filosofiei de viață de aici. Islamul nu a dorit niciodată să taie cordonul ombilical care leagă musulmanii de bani. Spre deosebire de Isus, care i-a izgonit pe negustori din templu, Mahomed i-a invitat cu insistență în jurul mesei.

Mariana Gorczyca

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Comparatia finala dintre Iisus si Muhammed este eronata. Profetul Muhammed a trait foarte modest, desi putea avea orice isi dorea. Cand era foamete in Medina isi lega un pietroi de burta, iar noptile dormea pe rogojina care-i lasa urme pe spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508