Literatură sapiențială*)

ian. 13th, 2015 | By | Category: Postcard

”Abia înțelese, pline de înțelesuri” – așa definea genialul Eminescu proverbele, speciile sapiențiale – cu profunzimea lui de gândire și inegalabila forță expresivă. Se știe, în limba română, proverbul face parte din seria sinonimiei ca: maximă, aforism, vorba cu tâlc, etc. Asemenea creații găsiți și în această carte de înțelepciune și frumusețe morală. Poet, eseist, critic și istoric literar, intelectual de factură modernă și aleasă cultură, Nicolae Mareș aduce acum pe piața cărții un volum de aforisme maxime și proverbe originale, după ce – în prealabil – a publicat la eLiteratura Cartea înțelepciunii universale, un monumental Dicționar de maxime și aforisme din cultura română și universală, despre care talentatul editor și scriitor Vasile Poenaru îi spunea cititorului: ”ții în mâinile tale un tezaur de o  valoare inestimabilă. Cartea de față cuprinde – grupate peste 1200 de teme, circa paisprezece mii de maxime, aforisme, cugetări, proverbe și zicători…”. În ansamblul operei mareșiene (studii de morală și sociologie, de istoria culturii și a filosofiei, traduceri și poezie originală) nu mă surprinde dacă ne amintim că universul liricii sale e punctat de numeroase versuri sapiențiale. Spuneam, într-o cronică închinată volumului său de poezii – Clarobscur în amurg – că anumite pasaje ar putea fi extrase și publicate ca maxime și aforisme, căci Mareș isbutește ca filosoful și poetul din personalitatea sa să coexiste, spre folosul amândurura. Maximele, aforismele și anumite proverbe din prezenta carte a scriitorului Nicolae Mareș s-ar putea înscrie în prelungirea cunoscutelor

_____________

*)Nicolae Mareș, Maxime și aforisme, Editura e-Literatura, București

lucrări din literatura noastră semnate de Titu Maiorescu: cugetări și aforisme, de Nicolae Iorga (Cugetări din 1905 și altele), de Lucian Blaga (Discobolul, Pietre pentru templul meu).

Termenii  aforism, maximă fac parte din aceeași familie semantică, la care în limba română se mai pot adăuga sinonimele: vorbe cu tâlc, vorba ăluia, zicătoare, vorbe din bătrâni… În ultimă instanță toate aceste specii sapiențiale se pot cuibări sub noțiunea de literatură sapiențială.

”Proverbele – scria aforistic Lucian Blaga – le fac numai cei pățiți, înțelegând prin termenul pățit nu numai suferință, durere fizică sau morală, ci și experiențe de viața îndurată în felurite conjuncturi ale existenței”. Proverbele și toate celelalte specii amintite, firește, au nuanțele necesare.

P ă ț i t  e omul care s-a lovit puternic de viață, care a îndurat relații sociale dintre cele mai diverse, care a fost încercat de soartă, care a văzut și observat multe despre firea omenească.

În acest sens, diplomatul și scriitorul Nicolae Mareș este un om pățit, pe deplin îndreptățit să scrie PROVERBE, MAXIME, și AFORISME.  După opinia lui Lucian Blaga proverbul este un aforism țărănesc. El, un temeinic om de cultură și-a orientat sfera de preocupări și cuprindere a proverbelor sale parcă inspirat din Pildele sau proverbele lui Solomon din Vechiul Testament, de ce nu ale fostului Cardinal de Cracovia și  Episcop al Romei, Papa Ioan Paul al II-lea, acum Sfânt, din opera căruia – cele 3000 de omilii și cazanii, a publicat, în 2004, o culegere de Cugetări. Citind cartea lui Nicolae Mareș te surprinde cât de mult răspunde ea prin tematica scopurilor Proverbelor biblice: ”pentru cunoașterea înțelepciunii și învățăturii /…/pentru căpătarea învățăturilor de bun simț, de dreptate, de judecată și de nepărtinire, ca să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului cunoștință și chibzuință” (cap. I, v. 2,3,4). Pe asemenea coordonate se înscrie sfera codului moral al tuturor proverbelor, aforismele inclusiv ale lui Nicolae Mareș, menite să instruiască, să educe, să cunoască natura umană, să respecte valorile etice, binele, adevărul, omenia, buna purtare și pe cele estetice, să condamne viciile, invidia, nestatornicia în atitudini și sentimente. ”Nu crede – ne îndeamnă autorul pildelor din acest volum – în cei care își schimbă stindardele sau opțiunile precum șosetele!” Veștejește prefăcătoria, lingușeala: ”Limba ligușutorului e unsă cu miere, dar și cu fiere”; învață autoritar: ”Să știți că lăcomia, până la urmă, crunt se răzbună”, confirmând parcă adevărul din vorbele cronicarului moldovean: ”Lăcomia vinde neamul și moșia”.

Alte învățături sunt legate strict de actualitate ”Lasă stresul la ușă: când intri cu el în pat îți curmi din viață”. Ca intelectual diplmat, cu o temeinică pregătire filosofică și sociologică, Nicolae Mareș exprimă și o convingătoare judecată asupra societății și lumii contemporane.

Nicolae Mareș oferă un fericit exemplu al faptului că unele proverbe se fac tot din proverbe adaptate unor experiențe, personale sau colective, din alte împrejurări și momente istorice: ”Nu doar pe copii ci pe toată țara a aruncat-o Băse cu scalda”. Nu e greu să ne amintim zicătoare, vorba cu tâlc din bătrâni: O dată cu apa murdară a aruncat și copilul din copaie.

Unele aforisme ale lui N. Mareș sunt judecăți curajoase și drepte privitoare la morală și la viața social-politică: ”Normalitatea a devenit azi o floare rară” sau ”Democrația originală devine paradoxală: nu contează câți votează, contează indicațiile Bruxellesului și verdictul Curții Constituționale, cea din care – în majoritate – lipsesc judecătorii de profesie”.

Un sfat bun și un îndemn foarte înțelept de pedagogie tradițională și modernă, totodată, se exprimă cu simplitate salutară: ”Când te judeci singur, nu fi blând, ci dur”. Aforismele lui Nicolae Mareș cer omului o permanentă exigență față de ținta morală a omului.

Mesajul multor aforisme, maxime, pilde, vorbe cu tâlc – oricum le-am numi – e fericit relevat de excelentele desene ale lui Octavian Bour, mult mai elevate, mai moderne și mai sugestive decât cele ale lui Jules Perahim foarte folositoare și ele,  în procesul de înțelegere a proverbelor și a literaturii – și se pare singurele – sapiențiale, în genere.

Maximele și aforismele lui Nicolae Mareș au în ele multe din caracteristicile acestei specii: formulări dense, percutante, unele rime interioare cu funcție mnemotehnică, înțelepciune, dragoste de om și de viață, înțelegerea omenescului din noi, umor, spirit de observație și analiză, judecăți de valoare exacte și îndrăznețe și uneori un previzibil didacticism moralizator. Pe-alocuri sunt ca niște biciuiri focoase, dar și gingașe ca niște flori; altele mai ermetice, cu anumite taine în ele, și foarte multe cu toate ferestrele gândului deschise încât se vede până-n adâncimi. Majoritatea aforismelor lui Nicolae Mareș respectă cerințele lui Lucian Blaga din Discobolul: ”Când formulezi un aforism trebuie să-l aduci în situația de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva laconic, încheiat ca Biblia.

O asemenea lucrare, așa de mult pătrunsă de spiritualitatea autohtonă și universală, merită să fie cunoscută, să fie mereu la îndemâna omului, ca un ghid de comportare în viață, pentru cititori din toate generațiile și cu cea mai diversă pregătire școlară.

Prof. univ. dr ION DODU BĂLAN

Număr de vizualizări :1972


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro