Constantin Chiriac în recital de Ziua Culturii Naționale, la Botoșani

ian. 14th, 2015 | By | Category: Eveniment

Constantin Chiriac a fost invitat să susţină două recitaluri extraordinare de poezie în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale și „Zilelor Eminescu” (14-15 ianuarie 2015), ce se serbează anual la Botoșani și Ipotești. Primul recital al actorului Constantin Chiriac va avea loc pe 15 ianuarie 2015, la Biserica Uspenia din Botoșani, după slujba de Te Deum de la ora 10:00. „Metanie ţie, Părinte!” este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire, ce îşi propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Al doilea recital, intitulat „Domnule şi frate Eminescu” va avea loc în aceeași zi de 15 ianuarie 2015, la ora 17:00, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Actorul Constantin Chiriac reconstituie în acest spectacol un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă, ce explorează legătura creatoare şi prietenia unică dintre cei doi scriitori români. Spectacolul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc.

Constantin Chiriac este director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu din anul 2000 şi fondatorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, al treilea cel mai important festival de artele spectacolului din Europa. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004-2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţie şi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008-2012). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), iar în anul 2014 a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc. Tot în 2014 a primit Premiul de Excelenţă pentru Contribuţie la imaginea României în lume la Gala Biz 15 ani, Premiul “Contribuție la Patrimoniul Cultural Român” la Gala Aspen pentru Leadership și Premiul OAMENII TIMPULUI, categoria DIPLOMAŢIE CULTURALĂ. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără “Moromeţii” (regia Stere Gulea), “Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi “Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).

Număr de vizualizări :1017


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro