”A fost Tetelu blasfemiator?”, dezbatere la Humanitas de la Cișmigiu

ian. 28th, 2015 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 31 ianuarie 2015, de la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc o dezbatere provocată de cartea ”File din Jurnalul lui Tetelu”, o selecție a textelor din rubrica pe care Dragoș Mușat a publicat-o timp de zece ani în Academia Cațavencu și Kamikaze. Pornind de la tema „A fost Tetelu blasfemiator? Până unde poți «vorbi» cu Dumnezeu?“, vor intra în dialog Dragoș Mușat, Alexandru Hancu, Cristian Neagoe și Radu Paraschivescu, iar actorul Stelian Nistor va citi câteva dintre incredibilele rugăciuni ale lui Tetelu. La eveniment vor fi lansate și noile colecții de tricouri și sacoșe de citit inspirate de Tetelu.


”Jurnalul lui Tetelu este o lucrare a consilierului guvernamental Tetelu, care a reuşit să-şi ascundă identitatea până în zilele noastre.
Din fericire, Jurnalul acestuia a ajuns la noi datorită unui individ absolut anonim, numit Dragoş Muşat, care a reuşit să sustragă şi să ofere pe sub mână publicului câte o filă din jurnalul lui Tetelu în fiecare săptămână, timp de 10 ani neîntrerupţi.
Din activitatea prea puţin importantă a acestui Dragoş Muşat nu rămâne mare lucru la scara istoriei.
Tetelu, Beepfashion (cel mai important site underground din a doua parte a anilor 2000) şi Happyfish.ro (prima televiziune online profesionistă din România) sunt câteva branduri de o calitate îndoielnică pe care le-a creat.
Şi mai puţin cunoscut ca actor de talie internaţională, Dragoş Muşat a jucat în producţiile Serviciului Român de Comedie şi, de asemenea, în două lungmetraje, unul românesc şi unul american.
În prezent a eşuat în publicitate, unde a reuşit să câştige foarte puţin numeroase premii la multiple festivaluri româneşti şi internaţionale pentru cele mai bune reclame virale ale anului.

Numitul Tetelu este un element complet destabilizator în presa română.
Sus-numitul a dovedit timp de 10 ani (2003-2012) că este incapabil de vreun sentiment uman, batjocorind în aceeaşi măsură bărbaţii, femeile şi guvernele României. Şi femeile.
Numitul Tetelu i-a cunoscut îndeaproape pe Ion Iliescu, Adrian Năstase (căruia se pare că îi căra puştile), Traian Băsescu şi Victor Ponta.
Împreună cu concubina sa Gheorge sau Georghe (nu reiese clar din însemnările sale), banditul Tetelu a furat zeci şi sute de milioane de dolari mână-n mână cu mafia de partid, notându-şi conştiincios totul în acest Jurnal infam, cinic şi nedemn de lumea civilizată.
Mai mult, şi-a cumpărat un sat cu tot cu locuitori, pe care l-a redenumit după numele său – Tetelia – şi unde a făcut diferite experimente pe oameni.
Dumnezeu ocupă o parte însemnată din jurnal, deoarece Tetelu intenţiona să se răzbune pe Cel responsabil de crearea acestui Univers greşit şi penibil.
Drept urmare, nu recomandăm deloc lectura acestei lucrări pline de venin, umor pervers, sexualitate deşănţată şi batjocură la adresa lui Dumnezeu.”

Semnat,
Grefier de serviciu
[indescifrabil]

Număr de vizualizări :1061


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro