Joi, 11 decembrie 2014, începând cu ora 12.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj, va avea loc o nouă conferinţă din seria ”Scriitorul în cetate”: Cu Al. Cistelecan ”Despre conflictul interpretărilor”. Se va lansa, cu acest prilej, noua sa carte, ”Ardelencele”, apărută la Editurile Eikon și Şcoala Ardeleană. Invitați: Ion Pop, Ion Mureșan și Alexandru Vlad. Moderator: Irina Petraș.
Al. Cistelecan este profesor de literatură română modernă și contemporană în cadrul Facultății de Științe și Litere a Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș. S-a născut la 2 dec. 1951 în satul Aruncuta, comuna Suatu, jud. Cluj. A urmat cursurile Liceului „Ady-Șincai” și ale Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, ambele din Cluj. Doctor în litere, din 2000, cu o teză despre Ion Pillat. A publicat mai multe cărți de critică și istorie literară: Poezie și livresc (Editura Cartea Românească, 1987), Celălalt Pillat (Editura Fundației Culturale Române, 2000), Top ten (Editura Dacia, 2000), Mircea Ivănescu. Micro-monografie (Editura Aula, 2003), Al doilea top (Editura Aula, 2004), Diacritice (Editura Curtea Veche, 2007), Aide memoire (Editura Aula, 2007), Magna cum laude (Editura Tracus Arte, 2012). A publicat, de asemenea, și două volume de interviuri: 11 dialoguri (aproape teologice) (Editura Galaxia Gutenberg, 2003) și 15 dialoguri critice (Editura Aula, 2005). A colaborat la realizarea Dicționarului scriitorilor români (coord. de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu) și a Dicționarului esențial al scriitorilor români (aceiași coordonatori). În 2011 a coordonat volumul aniversar Mircea Ivănescu ’80 (Editura Paralela 45), iar în 2014 a îngrijit antologia de Versuri de la Editura Humanitas a aceluiași Mircea Ivănescu.
„Românul face crime pentru femei; pentru poete, n-are sensibilitate” (Nichifor Crainic).
Şirul de portrete care urmează e doar un extras dintr-un proiect mai mare, închinat poetelor române din toate timpurile şi de toate mărimile şi formele. Întîmplarea a făcut (dar nu total imotivat, ci datorită faptului că bibliografia necesară mi-a fost mai la îndemînă) ca primul val de poete scoase, cît de cît, din uitare (e o iluzie critică, fireşte) să fie, predominant, unul de ardelence (deşi n-am pornit în urmărirea lor cu criterii regionaliste sau alte mofturi discriminatorii). Nu sînt, fireşte, nici ele toate, căci n-am făcut un recensămînt riguros al ardelencelor de poezie (şi nici nu-i uşor de făcut, de vreme ce bietele poete nu se mai regăsesc – unele, cel puţin – nici măcar prin dicţionarele locale). Dar un mănunchi relevant tot fac. Le uneşte (mai) pe toate de aici (puse într-o ordine cronologică, după anul naşterii) cam aceeaşi soartă literară (uitarea), dar şi cîteva note „de casă”, concentrate în cam aceeaşi poetică şi-n cam acelaşi set de teme. Ca şi confraţii lor (pe care-i imită cît pot, mai cu seamă pe Coşbuc şi Iosif, dar şi, unde le ţine suflul, pe Goga), şi ele simt apăsat datorie educativă şi misionară, aşa că vor scrie de plai şi de istorie, pe linie naţională şi iredentă. (Al. Cistelecan)