Editura Ecou Transilvan vă invită cu drag la lansarea cărților ce vor avea loc în cadrul Târgului Internațional „Gaudeamus” Carte de învățătură București – ediția a 21-a, care va avea loc în perioada 19 – 23 Noiembrie 2014Ediţia a XXI-a a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură se va desfăşura între 19 şi 23 noiembrie 2014 în Pavilionul Central Romexpo. Târgul Internaţional Gaudeamus devine astfel în aceasta perioadă, centrul pieţei editoriale şi al vieţii culturale din România. Editura Ecou Transilvan își așteaptă cititorii la standul din cadrul târgului cu o bogată ofertă de carte, cu lansări de cărți noi dar, și cu sesiuni de autografe din partea autorilor.
Agențiadecarte.ro vă prezintă lansările editurii Ecou Transilvan, la Gaudeamus.
– Joi, 20 noiembrie 2014
ora 15.00, în Pavilionul central Romexpo, Sala ”Mircea Sântimbreanu”, nivel 7.70
Lansarea volumului „Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan”, autor Ioan-Pavel Azap
Prezintă: Ștefan Coșovei, Otilia Sîrbu, Pavel Șușară, Călin Căliman, Ioan Cristescu.
ora 15.30
Lansarea cărții ”Deja-vu” , autor Iulia Florentina Paciurea. Prezintă Dan Mircea Cipariu.
ora 15.40
Lansare de carte ”La început a fost minciuna”, autor Oana Heller
– Vineri, 21 noiembrie 2014, ora 15.00
Lansarea volumelor „Judecătoarea și fiii ei”, autor Hans Bergel, „Filosofia critică a școlii de la Frankfurt”, autor Andrei Marga, „România sub invazia mârlăniei” – o alertă sociologică – ediția a II-a adăugită și revizuită, autori Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Vasile Gogonea.
Prezintă: Ana Blandiana, Prof. Univ. Dr. George Guțu, Prof. Univ. Dr. Vasile Morar, Dr. Ing. Vasile Isbășescu, Prof. Univ. Octavian Mihail Sachelarie
– Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, ora 14.00
Lansarea volumelor „Indexul operelor plagiate”, autori Dorin Isoc, Tudor Isoc; „Prevenitor de plagiat”, autor Dorin Isoc; „Înaintând prin ceață”, autor Mariana Moga, „Destinul amurgului”, autor Sandu Cătinean, „Sărutul înflorit”. Poezia iubirii, autor Ovidiu Vasile
Participă: Conf. dr. Ion Copoeru, Rareș Bogdan, Ileana Vulpescu, Ovidiu Vasile, Cristian Țârlea.