Expoziția “Early adopter”, la Allegra Nomad Gallery

nov. 3rd, 2014 | By | Category: Eveniment

Vineri, 7 noiembrie 2014, ora 18:00, la Allegra Nomad Gallery (Str. Băiculeşti 29, Combinatul Fondului Plastic, Sala Tipografia), va avea loc vernisajul expoziției “Early adopter -Aaron van Erp, Lapo Simeoni, Dario Carratta”. Curator: Carola Chişiu. Expoziția va fi deschisă în perioada 7 – 30 noiembrie 2014 (program: luni – vineri, orele 10.00 – 18.00 și sâmbătă– cu programare prin telefon).

În termeni de marketing, early adopter îl desemnează pe unul dintre primii consumatori ai unui produs recent lansat pe piaţă. Compania producătoare foloseşte reacţia şi cometariile acestuia pentru a îmbunătăţi produsul sau a creea o întreaga gamă de viitoare accesorii necesare produsului iniţial. La prima vedere, early adopter-ul este un privilegiat. El beneficiază de întreaga atenţie a companiei care-i pune la dispoziţie orice este necesar folosirii – în premieră chiar – a produsului. În realitate, early adopter-ul are poziţia ingrată de cobai, fiind nevoit să suporte riscurile, sau chiar efectele adverse ale utilizării produsului.

Expoziţia organizată de Allegra Nomad Gallery tranşează tocmai această stare duală a individului, folosit de societatea contemporană drept mijloc şi scop în acelasi timp pentru o falsă bunăstare materială, fizică şi psihică. Aaron van Erp, Dario Carratta şi Lapo Simeoni prezintă diversele faţete ale unei lumi distopice, în care umanitatea se abandonează (in)conştient degradării, absurdului şi monstruosului. Atmosfera angoasantă a lucrărilor lor dezvăluie (auto)degradarea speciei umane redusă la condiţia de cobai a propriilor experimente morale, sociale şi politice. Şi totuşi, tonul nu este narativ-moralizator. Nu trădează pedanteria critică şi nici încrancenare demagogică. Discursul este anulat de observaţia lucidă. Pictura prezintă o stare de fapt.

Aaron van Erp (n. 1978, Veghel, Olanda) trăieste şi lucrează în Eindhoven, Olanda. În 2001 a absolvit secţia de pictură a Academiei de Arte şi Design Hertogenbosch, iar în 2002 a fost laureat al premiului Buning Brongers. În 2004 devine bursier al BKVB şi obţine două nominalizări: la Royal Prize for Painting, respectiv la premiul Wim Izaks.

Dario Carratta (n. 1988, Gallipoli, Italia) trăieste şi lucrează la Roma. A absolvit în 2012 secţia de pictură a Institutului Naţional de Arte E. Giannelli. Prima personală o are în 2010 la galeria Margutta 9, Roma, şi participă la expoziţii colective între care Petty Tehft, găzduită în 2013 de gleria Launch F18 din New York. În 2014, expune la Artlab Gallery, de la Verona, în acelaşi timp cu târgul de artă de acolo.

Lapo Simeoni (n. 1979, Orbetello, Italia) trăieşte şi lucrează la Berlin. A absolvit Universitatea de Arte Saint Martins din Londra în 2002 şi în 2008 a avut prima expoziţie personală la Beijing (China). În 2009 participă la expoziţia 7 Italian Vision din cadrul Art|40|Basel, iar în 2011 este prezent la Ars Apocalipsis, de la Kunst Verein Kreis în Gutersloh, Germania.

Allegra Nomad Gallery (fondată în 2012) nu ţine de un spaţiu arhitectural sau geografic particular, cautând mereu noi forme de dialog cu spaţiile bune, deja existente în câmpul artelor contemporane. Scopul galeriei este de a susţine şi promova artiştii pe care îi are în portofoliu. Allegra Nomad Gallery a organizat expoziţii la Bucureşti şi la Viena, prezentând lucrări ale artiştilor Philippa von Bastha, Horia Mina, Paul Neagu, Sorin Dumitrescu, Nikolai Ghika, Carla Damian şi Dario Caratta.

allegranomad.com

Număr de vizualizări :964


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro