”Malta – muze, îngeri, mandale”, o expoziţie de Cristina Ţurlea

sept. 5th, 2014 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 10 septembrie 2014, ora 18.00,  la Centrul de Cultură Arhitecturală a UAR din Bucureşti (str. Jean Louis Calderon, nr. 48) va fi vernisată expoziţia de pictură a Cristinei Ţurlea- ”Malta – muze, îngeri, mandale”. Arhitect de profesie, doctor în arhitectură din 2007, autoare a mai multor volume din domeniu („Arhitectura şi spaţiile publice”, „Cronica restaurării Palatului Vechi BNR”, „Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor”, toate apărute la Editura Cadmos), CristinaŢurlea a avut mai multe expoziţii personale:  ”Culori şi culoare”, pictură, 2010, Sala Octav Doicescu, UAR; ”City-ul bancar Bucureşti”, fotografie, 2010, Sala Rotondă, BNR; ”înSemne în Culoare”, pictură, 2011, Centrul de Cultură Arhitecturală UAR;  ”Joc de Culori”, pictură, Sala Rotondă BNR. A participat la două expoziţii colective:  ”Dincolo de arhitectură”, pictură, 2011, Galeria Dialog, Primăria Sectorului 2 Bucureşti;  ”Culori în familie”, pictură, 2014, Centrul Cultural ”Mihai Eminescu”.

”Malta – spune pictoriţa – m-a uluit din prima clipă cu un peisaj copleşitor. Stâncă aproape lipsită de verdeaţă şi mare, albastru fără limită care-ţi inundă privirea. Cum vor fi văzut poeţii maltezi peisajul acesta? Întâmplător am dat peste câteva versuri ale lui Anton Buttigieg, sigur poet doar în timpul liber, la câte a avut de făcut (a trăit între 1912 şi 1983, a fost poliţist, magistrat, politician, preşedinte de partid, ministru şi în cele din urmă preşedinte, între 1976 şi 1981), dar cu nenumărate premii pentru versurile sale. Spunea Buttigieg:

In Malta every time

I look around me

from everywhere

I see the sea looking at me

with his blue eye.

Adică, într-o traducere lipsită de eleganţă: <<În Malta, oricând/ privesc în jurul meu/ de oriunde/ văd marea privindu-mă/ cu ochii ei albaştri>>

Marea, obsedantă, e prima impresie din Malta, apoi piatra de soare condensat şi poveştile insulei, cu fiinţele lor de lumină.

O fascinaţie transpusă în imagini.”

Număr de vizualizări :988


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro