Francisca Stoleru lansează romanul „Dansatoarea de flamenco”

iun. 23rd, 2014 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 25 iunie 2014, ora 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (B-dul Dacia nr.12), va avea loc lansarea romanului „Dansatoarea de flamenco” de Francisca Stoleru, carte apărută la editura ieşeană 24:ore, cu o prefaţă a criticului literar Ioan Holban. Vor vorbi despre această nouă apariţie editorială criticii literari Ioan Adam şi Răzvan Voncu, precum şi editorul Adi Cristi. Originară din Dorohoi, Francisca Stoleru este absolventă a Institutului de Medicină din Iaşi, Facultatea de Medicină Generală, seria 1960. După trei ani de stagiu într-un sat din nordul Moldovei, lucrează la Spitalul de Stat din Constanţa. Emigrează în Israel în anul 1971. Lucrează ca medic de familie într-o policlinică din Haifa. În anul 2001, apare la Tel Aviv volumul de proză scurtă „Cuibul de viespi”, urmat în anul 2002 de al doilea volum de proză scurtă „Vioara cu arcuş fermecat”; aceste două cărţi  apar în anul 2009 reeditate într-un singur volum cu titlul „Poveşti de adormit părinţii”, Iaşi Editura 24:ORE, primind  Premiul Special al Salonului Internaţional de Carte – Iaşi, 2009.  În anul 2005, apare la Bucureşti romanul „Bulevardul Tomis”, Editura Cartea Românească. În anul 2009, apare la Bucureşti romanul „Migdalul a înflorit a doua oară”, Editura Libra. În anul 2012, editura 24:ORE publică romanul „Karin mon amour”. În anul 2004 este distinsă cu Premiul pentru Literatură al Fundaţiei Ianculovici,  Haifa. Francisca Stoleru este membră a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Israel, a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Scriitorilor Medici din România. Împreună cu două colege în ale scrisului, conduce Cercul Cultural din Haifa al vorbitorilor de limbă română. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă prefaţa semnată de Ioan Holban.

Dora de pe malul Izei şi dansatoarea de flamenco din Tel Aviv

O poveste tristă şi luminoasă, ca viaţa însăşi, scrie Francisca Stoleru în romanul Dansatoarea de flamenco (Editura 24:ORE, 2014); mai ales luminoasă, în tonalitatea speranţei şi proiectelor de viaţă împlinite. Francisca Stoleru leagă impecabil firele unei naraţiuni complexe, cu mai multe planuri narative, cu mână sigură, într-o arhitectură bogată, fără ornamente inutile, dar vie precum parcul Guell din Barcelona, descoperit într-un tur al oraşului: „Am intrat într-o lume vrăjită, o lume de basm. Chioşcuri în formă de ciuperci, scări ce urcă şi coboară dar nu ajung nicăieri, mărginite de dragoni din mozaic, bănci ondulate ca marea ce scaldă plajele, grote pline de mister. Totul în culori ameţitoare şi într-o beţie de vegetaţie luxuriantă în care predomină cactuşi uriaşi” ; asemeni protagonistei care intră în „lumea de basm” a parcului din capitala Cataluniei, cititorul romanului Franciscăi Stoleru va
avea parte de o „lume vrăjită” şi, deopotrivă, de o poveste cu răni şi vindecări sufleteşti, evocând mereu dramele vieţii dar şi puterea de a renaşte: în roman, realitatea (biografică) a personajului se intersectează cu ficţiunile din imaginarul povestitorului, într-o formulă care, iată e o moştenire de familie: Nathanel, bunicul, scrie nişte confesiuni care reprezintă, în fond, mecanismul declanşator al romanului scris de nepoata Iris Saked, protagonista textului:”O parte dintre aceste lucruri – mărturiseşte bunicul Nathanel – le ştiu de la mama mea care avea un dar înnăscut de a povesti şi chiar de a născoci eroi şi întâmplări, în aşa fel că nu ştiai unde se sfârşeşte realitatea şi unde începe tărâmul fermecat al basmului. Aşa că nici până astăzi nu ştiu exact unde se termină adevărul şi unde începe ficţiunea”: în zona de întâlnire a adevărului cu ficţiunea se scrie romanul Dansatoarea de
flamenco al  Franciscăi Stoleru.
Pivoţii structurii textului sunt personajele, în portrete remarcabile şi povestea însăşi. Prozatoarea e foarte atentă cu toate personajele sale; nu doar protagoniştii – Iris, Dora, Nathanel ci şi personajele „secundare”, ţinând , însă, în conexiuni directe destinul celor dintâi, se bucură de ceea ce aş numi arta portretului, consolidând tipologii întâlnite şi în alte cărţi ale prozatoarei; Serghei („Este un bărbat înalt, solid, cu părul blond şi uşor înspicat, dar bine încărunţit pe la tâmple, pieptănat cu cărare pe stânga. Ceea ce mi-a atras atenţia de cum l-am cunoscut au fost ochii albaştri ca un cer senin, rămaşi tineri pe faţa bărbatului matur trecut chiar de a doua tinereţe. Pantalonii sunt întotdeauna călcaţi la dungă, cămaşa apretată şi cravata asortată, de parcă ar fi cel puţin portar la un hotel de cinci stele şi nu la o amărâtă parcare. De altfel, cred că asta a şi fost în ţara lui
natală. Emană un aer de nobleţe şi impune respect de cum îl vezi pentru prima oară. După înfăţişare să-i tot dai vreo şaizeci de ani, dar am aflat cu mirare că se apropie de şaptezeci”) ilustrează tipul noului venit – ole hadaş – din Rusia, profesor de estetică acolo, paznic la o parcare şi prozator de succes la Tel Aviv, Ruslan („Noi, fetele, am rămas cu gura căscată.  În faţa noastră se afla un băiat înalt, chiar foarte înalt, cu pieptul şi umerii laţi, şolduri înguste, irişii de un albastru intens ca de cobalt şi părul blond. Exact tipul de origine slavă care acum făcea parte din peisajul israelian de când miile de emigranţi din fosta Uniune Sovietică s-au reîntors în patria străbunilor. Dar băiatul avea ceva aparte, făcându-l să fie deosebit de ceilalţi; umerii obrajilor proeminenţi şi ochii migdalaţi trădau stropul de sânge tătar care-i curgea prin vine. Era un amestec de Ivan şi Gingis Han”) e
tipul colecţionarului de inimi sfărâmate, pentru ca Sulim şi Mala Farkaş,  sfârşind sub gloanţele unor tâlhari, Estera Tişler şi, mai ales, Dora, născută în Maramureş, pe malul Izei, crescută într-o şatră de ţigani, să ilustreze soarta tragică a evreului faţă cu o istorie duşmănoasă, evocând prigoana legionară şi deportarea în Transnistria,  în mărturii care cutremură, cum sunt cele din Confesiunea lui Nathanel. Transnistria. Moghilev: „După ore de călătorie în vagoanele de vite supraaglomerate, sufocaţi de căldură şi mirosuri grele, staţionând prin gări, unele neînsemnate pe vreo hartă, am ajuns aproape de Nistru. Oamenii obosiţi,  însetaţi, dar bucuroşi să respire aer curat au făcut pe jos un marş de kilometri, mulţi din ei rămânând acolo, în câmp, pentru totdeauna. «Apă! Apă!», se auzea tot mai des. Ţipete, plânsetele de copii, de mame care-şi vedeau copiii murindu-le în braţe. Îmi
venea şi mie să mă las pe pământul noroios, amestecat cu zăpadă căzută de curând, să abandonez totul şi să mă las cuprins de un somn dulce… să dorm… să dorm… Dar un gând interior mă trezea din visarea care mă cuprindea pe furiş, tresăream şi îmi spuneam: «Eşti băiat mare, bărbat! Mergi înainte! Ai în grija ta două femei! ». Şi mergeam mai departe, urnindu-mi cu greu picioarele”
Personajele, în majoritatea lor, se identifică în valorile  morale şi, deopotrivă, în ceea ce se numeşte tipologia cuplului; Iris, profesoara de flamenco, prinde contur (şi) prin relaţiile erotice cu Nir, Ruslan, la Tel Aviv şi cu Manolo, la Barcelona, Şulim şi Malca, în Maramureş, cândva, Serghei şi Liusea, la Moscova, Dora şi Mădălin, în şatra ţiganilor reprezintă această mecanică a cuplului erotic, dincolo de vreme şi de geografia locurilor. Povestea din Dansatoarea de flamenco are un segment important în cuplul erotic, dar substanţa, materia şi materialul epic se regăsesc în (auto)biografiile lui Nathanel, Serghei şi Iris; planurile narative ale romanului se leagă prin amintire, prin proiecţia fiinţei asupra lumii şi lăuntrului său. Câteodată, personajul face apel la ceea ce Sigmund Freud numea amintire-ecran („Tot ceea ce întâlnim în aşa-zisele amintiri din prima copilărie nu sunt vestigii ale unor
evenimente reale, ci o elaborare ulterioară a acestor vestigii, care a trebuit să se efectueze sub influenţa diferitelor forţe psihice intervenite după aceea. În acest fel «amintirile din copilărie» dobândesc,  în genere, semnificaţia de «amintiri-ecran» şi în acelaşi timp evidenţiază o remarcabilă analogie cu amintirile din copilăria popoarelor, aşa cum figurează ele în mituri şi legende”, precizează părintele psihanalizei), alteori, amintirea e “zmeul cel rău” sau, dimpotrivă e resortul nostalgiei, al melancoliei şi al surpării în “mierea dulce” a trecutului; personajele sunt prinse în amintirile lor  sau ale altora, într-o construcţie narativă cu o arhitectură fastuoasă. Arta portretului şi aceea a naraţiunii se însoţesc mereu , în Dansatoarea de flamenco, cu descrierea interioarelor şi a peisajelor, având un impact major asupra profilului personajelor; casa familiei Tişler, de exemplu, dă
seama despre caracterul, valorile morale şi statutul social ale celor care o locuiesc, pentru ca, într-o altă ordine, bulevardul Rotschild din Tel Aviv să-şi găsească un surprinzător „echivalent” în celebrul Ramblas din Barcelona şi, cum s-a văzut, parcul Guell să exprime peisajul luxuriant al textului însuşi.
Şi mai e un fapt remarcat şi în cărţile altor scriitori israelieni de limbă română. Mai întâi, frapant , dar nu prin retorică, ci prin adevărul sentimentelor e patriotismul care, la Francisca Stoleru, se exprimă nu doar prin „mândria de a aparţine neamului”, ci şi prin „amănunte” semnificative, cum sunt extazul în faţa „peisajului tipic israelian” din Ierusalim şi din Tel Aviv, „oraşul fără pauză”, cultivarea unui cod moral vreme de milenii până azi (o faptă bună, de pildă e şi adopţia unui orfan, zice rabinul Esterei Tişler), integrarea celor noi veniţi (ole hadaş) între cei ai locului (sabrii) şi, prin saga familiei Şulim şi Malca Farkaş de pe malul Izei, asumarea deplină şi respectul neclintit pentru tradiţie; curgerea timpului e marcată prin sărbătorile neamului, viaţa omului e punctată prin evenimente şi personaje biblice: „Fetei mele îi curge prin vine sânge nobil, moştenire de la strămoşii
noştri de pe meleagurile Canaanului. Cele patru mame ale noastre Sarah, Rebecca, Rachela şi Leah aşa au arătat trăind sub soarele arzător al Orientului. Si erau frumoase! Mai ales Leah. Nu degeaba a muncit Iaacov timp de şapte ani la tatăl ei pentru a o câştiga. De unde a moştenit Dora deşteptăciunea? O, asta vine precis de la regele Solomon. Malca vorbea despre aceşti strămoşi de parcă i-ar fi cunoscut personal,  ca şi cum ar fi trăit în aceeaşi casă şi ar fi fost alintată şi pedepsită de ei ca orice nepoată de către bunici sau străbunici”; existenţa milenară a „poporului cărţii” se află, astfel,  în fiecare, nu prin poveşti ori legende, ci prin istoria însăşi a poporului evreu.
În al doilea rând, împreună cu patriotismul şi respectul tradiţiei, în proza scriitorilor israelieni de limbă română, regăsim dragostea mistuitoare pentru rădăcini; evocarea locului românesc al naşterii se face în aceeaşi tonalitate înaltă a sentimentului pe cât este năzuinţa pentru pământul Tării Promise: Maramureşul anului 1913 şi Tel Aviv-ul de astăzi, din 2012 şi 2013, cum este datat romanul Franciscăi Stoleru. Dansatoarea de flamenco e romanul unei prozatoare care confirmă opiniile criticii de întâmpinare despre cărţile sale anterioare.

Ioan Holban

Număr de vizualizări :2171


3 Comments to “Francisca Stoleru lansează romanul „Dansatoarea de flamenco””

  1. anonimus spune:

    Unde gasesc gasesc cartile doamnei Francesca Stoleru? Imi doresc f. mult sa le am.

  2. simina spune:

    De unde se pot procura cartile?

  3. jolly spune:

    am avut placrea sa o cunosc pe francisca cand era eleva de liceu in dorohoi.francisca era si cred ca este una dintre celr mai frumoase femei de pe planeta.imi aduc aminte cand mergea pe strada mare cu moni stoleru care erea un cantaret deosebit.bunul dzeu ia dat talent si o frumusete unica
    azi am primit un emeil in care am aflat ca moni stoleru sa pierdut locuiesc in USA din anul 1969
    mult noroc si o viata lunga iti doreste un admirator batran

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro