spot_img

Ediția a III-a a Festivalului Fotografiei Europene, la final

În perioada 09 – 31 mai 2014, a avut loc în diferite oraşe ale României, precum și în Polonia, Slovacia, Slovenia, R.Moldova, Ucraina şi Ungaria, ediţia a III-a a Festivalului European de Fotografie. Festivalul a fost dedicat Zilei Europei şi a fost organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, sub patronajul Ministerului Culturii. Scopul acestuia a fost de a populariza arta fotografică din România în Europa, respectiv pe cea din Europa în România. Festival European de Fotografie cuprinde în total 42 de manifestări derulate în mai multe ţări Europene. În preambulul Festivalului au fost organizate 14 manifestări expoziţionale în Slovacia, Polonia, România şi Ungaria. Expoziţia intitulată „Oraşe ale Uniunii Europene” au fost vernisate în parteneriat cu Biblioteca Judeţului Békés (HU), în 8 instituţii din subordinea acestuia.


Festivitatea de înaugurare a Festivalului Internaţional a avut loc vineri, 09 mai 2014, la ora 12:00, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti în cadrul căruia va fi vernisat ediţia a VI-a a Salonului Internaţional „Eurofotoart”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR), cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, sub patronajul Ministerului Culturii. În cadrul festivităţii au fost înmânate în premieră naţională medaliile în rang de aur, argint şi bronz „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, care este o marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, fiind înseriate şi evidenţiate în Registrul special al medaliilor.

La sediul celor două Instituturi partenere la Proiectul din Bucureşti sunt organizate expoziţiile de artă fotografică: personala Marcello Materassi EFIAPp din Firenze (Italia), a cărei festivitate de închidere a avut loc în data de 09 mai 2014, la ora 18:00, respectiv expoziţia membrilor Fotoclubului „Marx József” din Târgu Mureş, care a fost vernisată în data de 27 mai 2014, la ora 19:00, la Institutul „Balassi” – Institutul Maghiar din Bucureşti.

Expoziţiile organizate din fotografiile acceptate şi premiate la Saloanele „Eurofotoart” au fost vernisate în cadrul Festivalului Internaţional la Galeria „Bastionul” din Cluj Napoca în data de 07 mai 2014, respectiv Muzeul de Artă din Cernăuţi (Ucraina), în data de 11 mai 2014, la ora 12:00

Din lucrările membrilor Asociaţiei „Bucureştiul meu drag” din Bucureşti a fost vernisată la Galeria Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, în data de 10 mai 2014, la ora 13:00. Membrii Clubului Fotoclubului Szentes (HU) s-au prezentat în faţa publicului la Galeria FKVSV din Novi Sad (Serbia).

Expoziţia comună a membrilor Asociaţiei „Euro Foto Art” şi Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea intitulată „Dialog” a fost vernisată la Galeria „Ifi Ház” din Debrecen (HU), în data de 27 mai 2014 şi urmează să fie vernisată în data de 31 mai 2014 în cadrul manifestărilor de închidere a Festivalului în Pasajul „Universităţii” din centrul capitalei.

În cadrul Fesivalului de asemenea au fost vernisate mai multe expoziţii realizate din lucrările artiştilor fotografi: Ovi D. Pop (România) la sediul Primăriei din Valea lui Mihai (judeţul Bihor), Amer Kapetanovic din Sarajevo, la Galeria FKVSV din Novi Sad (Serbia), Béla Sapungi. din Salonta, intitulată „Picturi murale din Irlanda de Nord” în Staţia de Metro „Unirrii 1” din capitală. Personala Marcello Materssi EFIAPp a fost vernisată vineri, 30 mai 2014 în Pasajul „Universităţii şi care într-o singură zi a fost vizitată de peste 4000 de iubitori ai artei fotografice. Expoziţia artiştilor fotografi din Euroregiunea „Bihor – Hajdu Bihar” afost vernisată în data de 24 mai 2014, la Galeria Bibliotecii „Octavian Goga” din Aleşd.

Gala de digiporamă intitulată „Paşi în lumină…” realizată cu lucrările membrilor Clubului Fotografic „Nufărul” din Oradea, au fost prezentate în Cernăuţi (Ucraina) şi la sediul Uniunii Artiştilor Fotografi din Chişinău (Republica Moldova)

Expoziţia reprezentativă a membrilor Uniunii Artiştilor Fotografi din Republica Moldova a fost vernsată în prezenţa unui public numeros în sălile de expoziţii ale Bibliotecii Judeţene Olt „Ion Minulescu” din Slatina.

În cadrul ediţiei a III-a a Festivalului Fotografiei Europene au fost înmânate şi primele două medalii de aur speciale bronz „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”, acordate pentru activitatea de o viaţă a artiştilor fotografi reputaţi din Europa. Prima medalie i-a fost înmânată în Komarno (Slovacia), în preambulul Festivalului, reputaului artist fotograf István Tóth EFIAP din Ceglég (Ungaria), respectiv în Arad binecunoscutului artist fotograf Francisc Kelen EFIAP.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508