Miercuri, 11 iunie 2014, de la ora 13.00, la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, va avea loc întâlnirea ”Despre Arta traducerii”, cu Gabriela Lungu, eveniment care face parte din seria de conferinţe ”Scriitorul în cetate)”. ”Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când am publicat prima mea traducere. Şi tocmai a apărut a 25-a carte tradusă de mine. E mult, e puţin? Nu ştiu. E o viaţă de om. În care am trăit multe alte vieţi. Am râs, am plâns, m-am emoţionat, m-am înfuriat uneori. M-am războit cu câţiva redactori de carte, le-am fost recunoscătoare altora. A fost frumos. Este frumos. Sper că va mai fi frumos încă vreo câţiva ani de acum încolo”, spune traducătoarea.
„Am început să traduc, cu mulţi ani în urmă, oarecum în joacă, pentru că găsisem în literatura italiană nişte cărţi pe care mi-ar fi plăcut să le comentez cu prietenii mei, dar ele nu erau traduse în româneşte. Apoi joaca s-a transformat în pasiune şi dacă trece câtăva vreme (asta se întâmplă şi pentru că relaţia cu editurile este uneori destul de dificilă) în care nu lucrez la nici o carte, am senzaţia că îmi lipseşte ceva, nu-mi găsesc locul, mă aşez la computer şi fac exerciţii de traducere, aşa ca să nu-mi „ies din mână”. Cred şi eu, asemeni lui Calvino, că traducătorul este „cel mai bun cititor”, pentru că mi s-a întâmplat să dau peste cărţi care, după ce mă entuziasmaseră la o simplă lectură, să nu îmi mai placă tot atât de mult atunci când m-am cufundat în traducerea lor. Oricum, îmi place să cred că, o dată terminată, cartea tradusă devine într-un fel şi a mea, există ceva din mine în ea, şi chiar dacă puţină lume ştie cine a tradus-o, mă străduiesc întotdeauna nu numai să caut cuvântul, dar să-l şi găsesc”. (Gabriela Lungu)
”Mărturisirea traducătoarei spune, în acelaşi timp, despre o pasiune şi despre o responsabilitate grav asumată, despre umilinţa vocii secunde, dar şi despre orgoliul de a intermedia întâlniri mirabile cu cărţi de marcă. Dacia Maraini, Corrado Bologna, Lorenzo Renzi etc., etc. şi-au aflat în ea o interpretă subtilă şi expresivă” (Irina Petraş).
„Noua traducere semnată de Gabriela Lungu – trebuie spus de la bun început, curgătoare, elegantă şi „contemporană”, deci foarte bună, chiar dacă uneori vag ardelenizantă (de exemplu, folosirea cuvântului „fătuţe”; dar, în fond, nici romanul nu se petrece la Roma, ci în Sicilia, iar în text sunt folosite cu bună ştiinţă expresii dialectale), a fost aplicată celei mai recente ediţii, considerată definitivă” (Grete Tartler)
„Totuşi, cartea-eveniment în colecţia „Raftul Denisei“ este noua traducere a romanului ”Ghepardul”, de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, […] După tălmăcirea consacrată a lui Taşcu Gheorghiu, cu patina ei stilistică inconfundabilă, aproape „mateină“, Gabriela Lungu, traducătoare avizată şi experimentată, se aventurează să recreeze, cu desăvîrşită fidelitate şi fineţe, princiara carte” (Elisabeta Lăsconi)
