Editura Data Group lansează volumul de proză scurtă ”4 Uși și Alte Povestiri” de A.G. Billig în format digital. La fel ca și varianta tipărită, publicată în 2013, versiunea electronică include douăzeci și una de povestiri scurte ce au ca temă comună iubirea, descrisă în diferite forme și ipostaze. Volumul ”4 Uși și Alte Povestiri” a fost publicat inițial în limba engleză, de către editura britanică MP Publishing, A.G. Billig fiind prima scriitoare din România care și-a făcut debutul cu o carte de proză scurtă în limba engleză.
“Fiecare dintre noi se ascunde într-o singură viață în spatele a sute de porți sufletești. Și în spatele fiecărei porți este păstrată o altă poveste despre noi, o mică istorie trăită și închisă în uitare. A.G. Billig invită cititorul prin culuarele sale interioare, unde adesea fetița din vechime se privește prin ochii femeii de mai târziu și trebuie să recunosc, pentru lumea tăcută a senzualului, cuvintele ei nu dezvrăjesc farmecul povestirii,” mărturisește scriitorul și istoricul Adrian Majuru.
Versiunea digitală în limba română poate fi achiziționată de pe site-ul editurii – www.edituradatagroup.ro
A.G. Billig s-a născut în București, dintr-un tată francez și mamă româncă. Este absolventă a Universității București, Facultatea de limbi și literaturi străine, și a urmat cursurile Masterului de comunicare și relații publice, în cadrul SNSPA. La finalul anului 2012, după o carieră de succes în mass-media și comunicare, revine la vocația descoperită în copilărie, scrisul și își face debutul literar. În 2013, pune în scenă spectacolul ”Poveste de vară” (inspirat de propriile scrieri), pe care îl prezintă și în cadrul primei ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere FILIT – Iași și revine în fața microfonului, în calitate de prezentatoare a emisiunii ”Sala de repetiții”. A.G. este o persoană extrovertită, căreia îi place să călătorească, să facă sport și să danseze. A.G. Billig locuiește în București și lucrează deja la următoarea carte de ficțiune. Detalii pe: www.agbillig.com și www.facebook.com/AGBillig
Editura Data Group este una dintre cele mai recente apariții pe piața de gen românească, fiind fondată în 2013, la Timișoara de Heinrich Loth, un antreprenor pasionat de literatură, cu o experiență de peste șaptesprezece ani în producția de carte pentru piața germană. Unul dintre obiectivele principale ale editurii constă în descoperirea și publicarea de autori noi. În portofoliul editurii se află scriitori precum Vlad Popa și Dani Corban.